Csikszereda e ultima în Superligă cu zero puncte după primele patru meciuri, iar Zoltan Szondi, președintele echipei, spune că în acest moment nu se ia în calcul înlocuirea antrenorului Istvan Szabo (59 de ani), ci mai degrabă vor rezilia contractele unor jucători.
Csikszereda a început foarte slab noul sezon competițional și a pierdut cu Corvinul, FCSB, FC Argeș și Farul. Mai mult, până în etapa #4 echipa din Miercurea Ciuc nu marcase niciun gol, dar primise nouă.
În ultima perioadă presa maghiară a scris despre o posibilă reziliere a contractului antrenorului Istvan Szabo. În schimb, președintele echipei Zoltan Szondi spune că în acest moment conducerea executivă nu are acest gând.
Zoltan Szondi: „Ne debarasăm mult mai repede de un jucător”
„Am fost sunat din Ungaria de un site care a scris să schimbăm antrenorul. Această știre nu are niciun fundament real. Vali Suciu a fost antrenorul nostru timp de patru ani, iar Robert Ilyes timp de trei ani. Amândoi și-au dus la bun sfârșit contractele înainte să ne despărțim. Noi nu suntem un club care să schimbe antrenorul după două sau trei rezultate slabe”, a explicat Szondi pentru Szekely Sport.
Mai mult, acesta a precizat că e gata să dea afară jucători, decât să schimbe „principalul”. „Ne debarasăm mult mai repede de un jucător sau doi care nu dau randament decât de antrenor. Lucrul acesta trebuie să fie foarte clar, adică în cazul de față, după patru meciuri, nu avem nicio intenție să ne despărțim de nimeni. Alta este problema că ar trebui să jucăm mai bine, dar acest lucru îl știu foarte bine atât antrenorii, cât și jucătorii”, a mai declarat acesta.
Președintele Zoltan Szondi„Să nu începem să strigăm după demisii”
Zoltan Szondi a fost întrebat și despre motivele evoluției mai slabe din primele etape ale echipei pe care o conduce.
„La revenirea din cantonament, împotriva celor de la Hunedoara, pur și simplu nu am mai recunoscut echipa față de perioada de acolo. Stafful tehnic este conștient de situație, cred că știu unde trebuie făcută corecția și chiar consider că ar trebui să respectăm această tradiție din Miercurea Ciuc, care este apreciată în tot fotbalul românesc, și să nu începem să strigăm după demisii”, a spus președintele harghitenilor.
Să avem răbdare, să avem puțină încredere, pentru că este o poveste pe termen lung, acest campionat este un maraton și situația noastră nu va fi cu nimic mai ușoară dacă începem să schimbăm antrenorii după două-trei etape
Zoltan Szondi, președinte Csikszereda
{{text}}