Rapid a anunțat împrumutul lui Latif Ouedraogo (18 ani), fundașul stânga adus de la Genoa, formația din Serie A patronată de Dan Șucu.
Rapid s-a despărțit vara aceasta de Andrei Borza, vândut la Corum, în prima ligă din Turcia. Giuleștenii l-au folosit pe Robert Sălceanu ca titular, dar au mai căutat o variantă pentru postul de fundaș stânga.
Rapid a ajuns la un acord cu Genoa pentru împrumutul lui Latif, cel care poate evolua și ca fundaș central. El a prins două meciuri în sezonul trecut de Serie A, cu Fiorentina (0-0) și Lecce (0-1)
Rapid a anunțat împrumutul lui Latif Ouedraogo
„Fundașul stânga Latif Ouedraogo, fotbalist în vârstă de 18 ani, se alătură lotului FC Rapid sub formă de împrumut pentru un sezon de la Genoa CFC.
Originar din Burkina Faso, Latif și-a continuat dezvoltarea în fotbalul italian, unde a evoluat pentru Virtus Francavilla și Genoa, bifând inclusiv două apariții în Serie A.
Latif face acum un nou pas important în cariera sa, urmând să îmbrace tricoul alb-vișiniu și să descopere atmosfera din Giulești. Bine ai venit la Rapid, Latif!”, a transmis Rapid, pe site-ul clubului.
Rapid mai aduce un jucător de la Genoa
Rapid va mai aduce un jucător tânăr de la Genoa. E vorba de mijlocașul Chec Bebel Doumbia (18 ani), tot din Burkina Faso. El ar urma să ajungă sub comanda lui Daniel Pancu săptămâna viitoare, potrivit informațiilor GSP.
Doumbia va pleca de la Genoa după meciul cu Ascoli, din Cupa Italiei, care va avea loc pe 16 august. Africanul a fost împrumutat în sezonul precedent la Altamura, în serie C, pentru care a jucat în 22 de meciuri și a marcat un gol.
{{text}}