International   •   Europa League   •   CRAIOVA

Carlos Mora, gol senzațional în Universitatea Craiova - KuPS

+9 Foto
Universitatea Craiova - KuPs // Foto: Andrei Furnigă (GSP)

Articol de Tudor Belivacă   —  joi, 13 august 2026

Carlos Mora (25 de ani), mijlocașul celor de la Universitatea Craiova, a marcat un gol senzațional în returul contra lui KuPS, meci din turul trei preliminar Europa League.

La scorul de 1-1, în minutul 62, Carlos Mora și-a asumat un șut de la mare distanță care l-a prins pe picior greșit pe portarul Kreidl.

Carlos Mora, gol senzațional în Universitatea Craiova - KuPS: șut de la mare distanță


Faza golului care a adus Universitatea Craiova în avantaj a plecat dintr-un aut din flancul stâng. Bancu a intrat în cele din urmă în posesie și i-a pasat lui Assad Al Hamlawi în centru.

Palestinianul proaspăt intrat a încercat o soluție verticală, dar a fost oprit de un adversar. Mingea a sărit înapoi la Al Hamlawi, iar acesta s-a reorientat rapid și a pasat în lateral la Mora. Costaricanul a tras cu șiretul, puternic, de la aproximativ 25 de metri, iar portarul, care avea o poziționare deficitară, a fost surprins. Mingea a intrat în poartă, iar golul a declanșat fiesta în tribunele Arenei din Bănie.

KuPS a deschis scorul în meci în minutul 4, tot cu un șut de la distanță. Gasc a punctat, după o eroare a lui Laurențiu Popescu. Portarul putea face mai mult la execuția pe centrul porții. Egalitatea s-a restabilit în minutul 43, când Nsimba a marcat din penalty, acordat după ce finlandezii au comis un henț în careu.

Carlos Mora a jucat în 11 partide pentru Universitatea Craiova în acest sezon. A marcat un gol și a oferit 4 pase decisive în toate competițiile. Fotbalistul care este la Universitatea Craiova din vara anului 2024 este cotat de site-urile de specialitate la 2 milioane de euro.


Echipele de start la KuPS - Universitatea Craiova

Universitatea Craiova: L. Popescu - A. Rus, Romanchuk, Screciu - Mora, Anzor, Cicâldău, Bancu - D. Matei, Nsimba, Baiaram

Rezerve: A. Maxim, Sava, A. Crețu, T. Băluță, Al Hamlawi, Etim, M. Rădulescu, Tavares, Teles, Stevanovic, Băscenau

Antrenor: Filipe Coelho

KuPS: Kreidl - Puukko, Magassa, Nuhu, Hamalaien - Gasc, Touray - Jyry, Pennanen, Armah - Moreno

Rezerve: Riihimaki, Silen, Heiskanen, Savolainen, Engvall, Kujasalo, Heinonen, Parzyszek, Lutumba, Antwi, Araujo

Antrenor: Miika Nuutinen

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.