Sporturi   •   Tenis   •   HĂNESCU ELIMINAT

Victor Hănescu: "Nu am mai trecut prin aşa ceva"

Articol de Andreea Moldoveanu   —  marţi, 09 septembrie 2008

Victor Hănescu a fost eliminat în această seară din primul tur al Openului României. Acesta a cedat în trei seturi, 4-6 7-5 6-4, în faţa argentinianului Guillermo Vassallo Arguello.

Românul a început bine meciul, reuşind să cîştige primul set cu 6-4. Hăne a arătat obosit pe tot parcursul meciului, iar loviturile sale erau moi şi lente. Argentinianul a profitat şi a atacat cît a putut în ultimele două seturi. Victor a dat impresia că vroia să încheie cît mai rapid meciul, dar victoria în două seturi a fost înlocuită cu o înfrîngere în decisiv.

Acesta a vorbit despre eşecul de astăzi, dar şi de accidentarea lui Florin Mergea, care aduc nelinişte naţionalei României de Cupa Davis în vederea barajului cu India.

"Nu am mai trecut prin aşa ceva. De cind am venit din America nu pot sa maininc si sa dorm. Chiar daca vreau sa joc, nu am energie! Nu stiu daca e o situatie de moment sau de durata. Am fost multumit de jocul meu din America. Eu vreau sa trag mai mult, dar nu ma ajuta organismul. Pauza e singura solutie, cred. Cat tine de Cupa Davis, Mergea e accidentat, eu sunt foarte obosit, nu se vad prea bine lucrurile. Eu sper sa ies din oboseala asta si sper ca la Florin sa nu fie nimic grav", a spus Hănescu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.