Sporturi   •   Tenis   •   INEDIT

Fostul număr 9 ATP a trecut de la tenis la fotbal la 38 de ani » Debut cu două goluri într-un meci amical

Roberto Bautista Agut în tricoul echipei CD Els Ibarsos Foto: Instagram

Articol de Luminița Paul   —  vineri, 14 august 2026

Roberto Bautista Agut (38 de ani) s-a retras din tenis anul acesta, jucând ultimul meci în luna iulie, dar curând a început o aventură inedită în alt sport: fotbalul. Câștigătorul Cupei Davis în 2019 s-a legitimiat la CD Els Ibarsos, o echipă care concurează în Primera FFCV.

O etapă nouă. Una care mă face să mă simt foarte fericit”, a notat Roberto Bautista Agut pe rețelele sociale, alături de o poză zâmbitoare în echipamentul verde-alb al echipei CD Els Ibarsos. Da, fostul număr 9 ATP s-a retras din tenis anul acesta, jucând ultimul său meci la Copa del Rey de Tenis, un turneu găzduit de clubul RC Tenis Huelva.

Ultima partidă oficială în circuitul profesionist o jucase la Wimbledon, acolo unde în 2019 ajungea până în semifinale – cel mai bun rezultat al său într-un turneu major. De data aceasta, a fost învins în runda inaugurală de un tânăr căruia i se prevede un viitor luminos, brazilianul Joao Fonseca, 7-6 (4), 6-4, 6-3.

O accidentare la genunchi, cea mai dură din carieră, cu care s-a luptat de la mijlocul anului trecut, a fost cea care l-a determinat să pună ștampila „fin” peste o carieră în care a cucerit Cupa Davis în 2019 – a fost eroul, venind, jucând și câștigând după decesul tatălui său – dar și 12 titluri ATP, cel mai recent la Anvers 2024.


Pare însă că Bautista nu poate sta departe de sport, de aceea a început o aventură complet nouă, într-un sport total diferit de cel pe care l-a practicat până acum o lună. Fotbal, despre asta este vorba.

Roberto Bautista Agut, două goluri în trei minute!

Roberto s-a legitimat la CD Els Ibarsos, un club din orașul său natal, Benlloch, situat în apropiere de Castellon de la Plana. Echipa activează în divizia Primera FFCV (fosta Primera Regional), care reprezintă al șaptelea nivel competițional al Ligii de Fotbal din Spania, în Comunitatea Valenciană. Iar fostul tenisman și-a făcut un debut sonor într-un meci amical: a înscris două goluri în numai trei minute!

Roberto Bautista Agut în acțiune în meciul amical disputat, cu două goluri înscrise Foto: Instagram

De fapt, ibericul s-a întors la începuturile sale din sport. El făcut parte din academia de juniori a lui Villareal până la 14 ani, atunci când s-a decis să își urmeze cariera în tenis. Continuă să fie legat de clubul Villareal, la care a fost legitimat tot timpul și care i-a organizat o festivitate frumoasă pentru retragerea din tenis.

La CD Els Ibarsos va evolua într-un regim flexibil, fără să caute ambiții personale, ci să se bucure de un sport drag lui într-o atmosferă de camaraderie. Și în orașul său natal, lăsând timp și pentru familie, formată din soția sa, Ana Bodi, și cei doi băieți, Roberto și Lucas.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.