Sporturi   •   Tenis   •   BCR OPEN ROMANIA 2008, 6-14 SEPTEMBRIE, ARENELE BNR

Moya în turul doi

Articol de Mihai Constantin, Florin Dincă, Andreea Moldoveanu   —  marţi, 09 septembrie 2008

Fostul număr unu mondial, Carlos Moya, a debutat cu victorie la BCR Open, trecînd în primul tur de fostul cîştigător al turneului din anul 1999, Alberto Martin, cu scorul de 6-4 6-7(4) 6-4.

Spaniolul Carlos Moya revine pe zgura de la Arenele BNR, după o absenţă de doi ani. Ultima dată, ibericul obţinea victoria cu numărul 500 din carieră şi atingea sferturile, unde era învins de italianul Filippo Volandri, scor 3-6 3-6.

Alberto Martin a intrat pe tabloul principal din calificări. Ghinionul a făcut ca el să joace în primul tur tocmai cu favoritul numărul şase. Meciul a fost unul echilibrat însă experienţa lui Moya a contat decisiv. Acesta a gestionat bine momentele cheie, în afara tie-breakului din setul secund, impunîndu-se în toate clipele decisive ale partidei.

Dacă primul set a stat la discreţia lui Moya, în al doilea act, Martin a fost cel care a controlat partida, avînd breakul avans. În cele din urmă, Carlos a făcut rebreakul şi a dus setul în tie-break, unde nu a putut să facă faţă asediului adversarului său. În decisiv, Martin nu a mai reuşit să îşi controleze nervii, greşind cîteva mingi care mai apoi s-au dovedit a fi decisive.


Carlos avansează în turul doi, unde va da piept cu un alt conaţional, Pablo Andujar.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.