International   •   Campionate   •   ITALIA

Notele lui Drăgușin la debutul oficial la Fiorentina » „E o garanție pentru Grosso. De aceea a și fost transferat!”

Radu Drăgușin a fost împrumutat pentru 1,5 milioane de euro de Fiorentina, care are obligație de cumpărare de la Tottenham pentru alte 17,5 milioane / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 15 august 2026

Radu Drăgușin a evoluat 87 de minute în primul meci oficial în tricoul viola, 4-1 cu Benevento în „32-imile” Cupei Italiei. Stoperul român a reușit un assist la golul de 3-0 a lui Ranieri, primind 6,5 pe linie în presa din Peninsulă.

Nici că se putea un adversar mai accesibil pentru o prestație convingătoare a lui Radu Drăgușin la Fiorentina chiar la debutul oficial. A fost antrenament cu public duelul cu Benevento, nou promovată în Serie B, în care diferența de valoare s-a văzut din start.

Fundașul împrumutat de la Tottenham n-a mai făcut cuplu în centru cu brazilianul Viery, pentru că Fabio Grosso l-a ales pe Ranieri.

Drăgușin n-a avut probleme în apărare (cu excepția fazei golului oaspeților), rezolvând simplu și eficient situațiile ivite, inclusiv în final, când a deviat o minge care a căzut pe bara transversală a porții lui De Gea.


Internaționalul român s-a remarcat și-n atac. A deviat cu capul o centrare din flancul drept la o fază fixă și mingea a ajuns la Ranieri, care a marcat: primul assist al lui Drăgușin la revenirea în Italia.

„I-au spus că Fiorentina are nevoie de cineva care să lovească bine cu capul și Drăgușin domină spațiul aerian”

Presa peninsulară a apreciat evoluția lui Radu, notele sale fixându-se la 6,5. „Mult mai puțin stresat decât colegul din axul defensiv. Atent la mingile înalte, precis în pasele sale. Este o garanție pentru Grosso. Lovitura sa de cap spre bara a doua pentru golul lui Ranieri a fost splendidă”, a scris publicația Violanews.

Radu Drăgușin, debut oficial pentru Fiorentina / FOTO: Imago

Pe aceeași linie s-a plasat fiorentinanws..com: „I-au spus că Fiorentina are nevoie de cineva care să poată lovi bine mingea cu capul și, într-adevăr, el este cel ce domină spațiul aerian.

La începutul părții secunde, a plasat una și în careul mic al lui Benevento. Ar fi trebuit să fie o execuție pe poartă, dar s-a transformat într-o pasă decisivă pentru Ranieri. Deloc rău”.

Firenzeviola.it i-a completat caracterizarea: „Bun la rezolvarea situațiilor periculoase și mereu în căutarea unei conexiuni cu Ranieri pentru a-l bloca pe Salvemini.

A oferit assistul pentru golul coechipierului din apărare. A fost distrat doar la singurul gol al lui Benevento, ca întreaga apărare. Dar, din fericire, scorul era atunci 4-0”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.