Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, a vorbit despre evoluția sextuplului campion european la Paris, dar și despre cum înotătorul a găsit în 2026 un echilibru între sportul pe care îl practică și viața din afara acestuia, un echilibru necesar.
În timp ce Parisul era acoperit de nori și se răcorea sub picături de ploaie, Adrian Rădulescu a vorbit despre competiția de la Paris și despre lucrurile de dincolo de cele două medalii de aur cucerite de David Popovici la 100 și 200 metri liber și de timpii de 46,56 s și 1:44.15.
Antrenorul care îi este alături de când era un copil a spus că a fost surprins de modul în care s-a organizat în jurul concursului, „care a fost mai bine decât de obicei”.
Antrenorul crede că în momentul de față cea mai mare calitate a celui pe care l-a văzut crescând este că știe să se întreacă cu ceilalți și că nu va accepta niciodată să piardă atâta timp cât acolo, în ultima parte a cursei, este cu adversarii.
- Domnul Rădulescu, un nou vârf alături de David Popovici, care a reușit să facă pentru a treia oară dubla 100-200 metri liber, cum a fost concursul pentru dumneavoastră?
- A fost un concurs foarte reușit. Mă bucur să văd că, cu doi ani înainte de Jocurile Olimpice de la Los Angeles, pe întreg continentul european nivelul urcă semnificativ și, cumva, în ultimii ani a fost un pic senzația că rămânem în urmă, în afară de două-trei excepții. Dar acum cred că lucrurile se schimbă și mă bucur să știu că prima finală la suta liber cu trei oameni sub 47 de secunde, a fost la un campionat european.
- A fost mai relaxat anul acesta în abordarea lucrurilor pe care le avea de făcut?
- A avut toate motivele să fie relaxat. Intrând favorit în ambele probe, faptul că, OK, Kornev și Milák au progresat la suta liber, totuși, încă sunt cu un pas în spatele lui. La 200 liber este de departe favoritul în această probă, nu doar în Europa, ci la nivel mondial, chiar dacă nu și-a atins cei mai buni timpi ai lui. Dacă te gândești la cineva care ar putea să câștige un 200 liber la orice moment al zilei, nu știu, strângi opt băieți de pe orice continent, îi aduci pe toți odată într-un bazin la Lia Manoliu și îi pui să facă 200 liber, te gândești că David îi bate. Și atunci e normal să trateze lucrurile cu un pic mai mult calm.
Adrian Rădulescu: „E calmul pe care ți-l dă experiența de a fi competitiv de 5 ani”
- Așa...
- Cred că de multe ori omitem faptul că în ultimii cinci ani de zile a fost în toate finalele. Chiar dacă pe unele nu le-a câștigat, cum a fost la Fukuoka sau la Tokyo în 2021. E a treia oară când câștigă proba de 100 m liber și cea de 200 m liber, dar și în 2021 lumea uită că, chiar dacă era un puștiulică de 16 ani, el a fost în finală la Campionatele Europene. Și nu a terminat ultimul, a terminat al șaselea. Cred că e calmul pe care ți-l dă experiența, experiența de a fi competitiv de 5 ani de zile, ceea ce cu siguranță nu e puțin lucru.
- Cum spuneați, sunt 5 ani la vârf. Care au fost provocările lui 2026?
- Chiar nu știu. Am avut cam toate condițiile de care am avut nevoie, a fost sănătos. OK, inevitabilele, te mai doare un umăr, te mai doare un spate, mai ai câte o mică problemă medicală, dar, una peste alta, cred că lucrurile au mers destul de bine anul ăsta.
- Știu că vă puneți la început de an anumite obiective de timp. Au fost atinse?
- Parțial, în anumite elemente din cursă, dar până la urmă nici nu au fost lucrurile la fel de stricte ca altădată. Cred că mai avem timp să explorăm și cred că e foarte important să găsim modalitățile de progres care să fie sustenabile.
Adrian Rădulescu: „Nu s-a revoluționat nimic, dimpotrivă”
- La Campionatele Mondiale de la Singapore vorbeați de echilibru. L-a găsit mai mult anul ăsta?
- O, da, cu siguranță. Adică dacă ar fi să ne uităm, să punem în balanță timpul versus pur și simplu viața de zi cu zi, cotidianul și gestionarea lui de către un tânăr de 22 de ani care își dorește să aibă și experiențele oricărui tânăr de 22 de ani... Da, cred că dacă David a avut o victorie importantă anul ăsta nu a fost în bazin, ci în afara lui.
- Când era mai mic, după Tokyo zicea că vrea să revoluționeze înotul alături de antrenorii lui. La 5 ani după acea declarație vi se pare că într-un fel cu el a pornit o revoluție în proba de 100 de metri liber?
- Nu știu dacă e o revoluție încă...Acum depinde la ce ne referim. Dacă ne referim la faptul că ar trebui să antrenăm ambele 50-uri la sută, probabil că s-au gândit mai mulți să facă lucrul ăsta. Pe de altă parte, te uiți în capătul celălalt al lumii și vezi că există „Enhanced Games”, care e exact opusul. Adică nu s-a revoluționat nimic, dimpotrivă. Acum se și dopează și iau toate prostiile, cu costum, cu tot, adică... hai să plecăm tare și să vedem cine termină. Cred că, ca și în alte domenii, nu cred că există o revoluție ca asta ar însemna că schimbi o regulă și o transformi în altceva. Cred că pur și simplu se poate orice și sunt acceptate orice, și există multe, multe variante în care poți să faci și o cursă de înot, dar și să-ți trăiești viața.
- Dar cum a fost posibilă evoluția asta la 100 de metri?
- Era inevitabilă, faptul că noi ne-am gândit la niște chestii, la niște elemente tehnice, la un anumit mod de a vedea și de a aborda această probă nu înseamnă că alții nu ar fi făcut-o. Era inevitabil, și în realitate nici noi nu am făcut-o primii, ci Kyle Chalmers în 2016 la Rio, în acea finală. El a făcut-o primul, a întors al 7-lea și a câștigat. Noi nu am inventat noi asta, e brandul lui Chalmers.
Adrian Rădulescu: „Nu poți să-i pui piedică, nu poți să-l tragi de picioare”
- Cum faceți când apare un nou adversar, cum a fost Kornev? Îl analizați că de la începutul anului reușise sub 47 de secunde?
- Te uiți la ce fac ceilalți, dar în definitiv sunt prea puține lucruri pe care poți să le faci ca să-i controlezi. Adică, până la urmă, Kornev a fost în față 75 de metri. Nu poți să-i pui piedică, nu poți să-l tragi de picioare. Dacă s-ar fi pregătit poate mai bine, dacă și-ar fi dozat efortul poate mai bine, dacă ar fi știut să facă lucrurile ușor diferit, poate nu-l mai prindeai. Și până la urmă, tu de pe culoarul tău nu ai cum să-l influențezi pe el pe culoarul celălalt. Și nici ce face zi de zi la antrenament.
- Deci focusul e întotdeauna pe ce face David?
- Absolut. Poți să te concentrezi pe ce fac ceilalți și în momentul respectiv să greșești.
- Dar ceilalți se concentrează pe David, adică îi studiază cursele?
- Cu siguranță, toată lumea studiază pe toată lumea. Dar asta doar în ideea în care vor prelua ceva care să le folosească lor. Și noi o să urmărim... urmărim aproape tot ce se întâmplă în lume și tot ce e relevant. Și nu trebuie să fie neapărat primul timp în clasamentul mondial la momentul respectiv. Pentru că lucruri interesante se întâmplă și de la cel care este pe locul 2 sau 3. Întotdeauna o să vină unul cu ceva nou. Acuma, dacă ți se potrivește ție, dacă ai timp să-l înveți sau când îți vei permite să-l înveți... rămâne de văzut, e strict inspirația ta.
- Ce schimbări au fost anul acesta față de anul trecut în antrenamente?
- Cu siguranță partea de viteză. E mai rapid. Dar, în același timp, e mereu o discuție... bun, bun, rapid, rapid, dar cât este rapidul ăsta prea mult? Chiar dacă știu, sună un paradox, vrei să fii rapid tot timpul, așa este, dar asta vine cu un anumit consum energetic și trebuie să găsești un echilibru.
Adrian Rădulescu: „Omitem să fim prezenți chiar atunci când se cântă chiar imnul țării noastre”
- Tot la Singapore vorbeați despre 18 milioane de antrenori. Anul ăsta s-a mai simțit presiunea asta?
- E așa un mare deficit de antrenori și în celelalte sporturi, cred că oamenii s-au dus către alte ramuri sportive, către fotbal... (râde). Habar n-am. N-am mai citit absolut nicio știre, nicio poveste.
- Sau sunt antrenori de moment?
- Înotul e de moment. Acum, hai să fim serioși. Se întâmplă ca o dată pe an să fie câte o competiție mare de înot și atunci se uită toată lumea la înot pentru 47 de secunde, 51 de secunde, un minut și 50 de secunde. Da, cred că suntem încă departe de a fi un popor cu adevărat pasionat de această disciplină și cu apetit pentru sport în general. Nu mă refer numai la înot, ci la sport în general. Nu știu câți rămân să se uite la toată seara de înot, câți, după ce se uită la cursa lui David, revin ca să vadă și festivitatea de premiere. Cursa nu e suficientă, adică trebuie să participi și la festivitatea de premiere dacă îi apreciezi cu adevărat pe sportivii respectivi care vor urca pe podium și mai ales pe cel care se urcă pe prima treaptă și căruia i se cântă imnul. Și cred că omitem să fim prezenți chiar atunci când se cântă chiar imnul țării noastre.
- Cum a fost cantonamentul cu Pan Zhanle pentru antrenorul Adrian Rădulescu?
- A fost foarte distractiv. Sunt doi băieți cu simțul umorului, care au încercat absolut în fiecare zi să se depășească. S-au întrecut exact ca niște copii de 10 ani. Uneori chiar devenind deranjanți pentru noi din punct de vedere al cerințelor, uneori chiar nu era cazul să facă lucrurile astea și trebuiau potoliți. Și atunci da, a fost distractiv. Cumva lucrurile s-au întors așa... ca și cum aș fi lucrat cu o grupă de copii puși numai pe joacă.
„David este un tânăr la 22 de ani este în plin avânt, în plină căutare de sine și cred că face o treabă extraordinară din punctul ăsta de vedere. Dacă maturitatea pe care o vedem noi de obicei în declarații ne impresionează, vreau să vă spun că dincolo de acestea este și o persoană haioasă și cum am mai zis și altă dată, mi-aș dori să fie mai haios și mai puțin serios în declarații – Adrian Rădulescu
{{text}}