International   •   Campionate   •   ANGLIA

Se face și transferul #6 la Tottenham » Vine cel de-al doilea jucător de la Liverpool: 70 de milioane de euro!

Cody Gakpo (în mijloc, între conaționalii olandezi Virgil van Dijk și Ryan Gravenberch) este foarte aproape să se mute la Tottenham / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 15 august 2026

Cody Gakpo (27 de ani), extrema stângă a lui Liverpool, s-a înțeles deja cu Spurs pentru un contract până în 2031, scrie Voetbal International. Internaționalul olandez ar urma să se transfere la echipa londoneză în schimbul a 70 de milioane de euro.

Altă sursă olandeză, soccernews.nl, informează că Tottenham ar fi avut succes cu ultima ofertă către „cormorani”: 60 de milioane de lire sterline, peste cota de piață a acestuia evaluată de Transfermarkt.de.

Specialistul italian în mercato Nicolo Schira a aflat că Gakpo a ajuns doar la un pas de mutarea la Tottenham, la care este dorit insistent de managerul Roberto De Zerbi.

Cody ar fi al doilea jucător luat de Spurs de la Liverpool, după fundașul stânga scoțian Andrew Robertson (32 de ani), plecat liber de contract.


Internaționalul batav însuși își dorește acest transfer, însă Liverpool a tergiversat discuțiile, așteptând să-l aducă pe Bradley Barcola de la Paris Saint-Germain.

Bradley Barcola e vizat de Liverpool pentru înlocuirea lui Cody Gakpo / Foto: Imago

Spurs au investit deja 267 de milioane de euro în achiziții!

Conform ultimelor informații, clubul de pe Anfield vrea să mai ia un jucător de bandă pe lângă acesta. La fel cum Tottenham va încerca să aducă două extreme: pe lângă Gakpo, cealaltă țintă este Savinho de la Manchester City, mai ales că noul manager Enzo Maresca nu trage de brazilian să rămână.


Jurnalistul olandez Joost Blaauwhof anunță într-o postare pe X că „toate părțile” cred că transferul lui Gakpo către Spurs este „foarte realist”, publicația Voetbal International menționând că există deja chiar un acord de principiu.

180de partide a jucat Cody Gakpo la Liverpool, reușind 50 de goluri și 23 de pase decisive

Gakpo a câștigat un titlu în Premier League în trei ani și jumătate la Liverpool și s-a impus ca unul dintre cei mai buni jucători ai Olandei. „Cormoranii” ar face și un profit însemnat prin vânzarea lui Cody, luat cu 42 de milioane de la PSV Eindhoven.

Venirea lui Barcola i-ar complica poziția. Având în vedere că Liverpool îi are pe Victor Munoz și Rio Ngumoha pe acel post, există o variantă mai bună pentru viitorul carierei sale la echipa lui De Zerbi. Blaauwhof l-a descris pe managerul italian ca dorindu-l „pe Gakpo până la capăt” pentru aripa sa stângă.

Tottenham are un mercato spectaculos în această vară, cheltuind deja 267 de milioane de euro pentru achiziții: au mai venit Jan Paul van Hecke, Matheus Fernandes, Sandro Tonali și Marcos Senesi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.