Conform listei oficiale Forbes, Roger Federer (45 de ani) nu mai este miliardar. Într-o singură zi, legenda tenisului a pierdut aproximativ 52 de milioane de dolari și a „căzut sub linie”. Despre ce este vorba, de fapt?
Forbes a publicat lista oficială a miliardarilor, iar numele lui Roger Federer nu se mai regăsește pe ea. Într-o singură zi, fostul număr unu mondial din tenis a pierdut 52 de milioane de dolari, ca urmare a unei scăderi pe bursă a companiei On, unde elvețianul are acțiuni.
Roger Federer nu mai e miliardar
Acțiunile brandului On (ale cărui produse sunt purtate, de exemplu, de Iga Swiatek și Ben Shelton) au scăzut, iar acest lucru s-a resimțit și în contul bancar al elvețianului, care deține acțiuni în cadrul companiei.
„Brandul On a anunțat că a înregistrat o creștere de 13% a veniturilor față de trimestrul precedent, însă, per total, a avut loc o scădere semnificativă de aproximativ 19%. Astfel, averea lui Roger a scăzut acum la 952,4 milioane de dolari”, a transmis Radio Monte Carlo, potrivit sportal.rs.
Legenda tenisului Roger Federer nu mai este miliardar, potrivit estimărilor revistei Forbes, după ce marți dimineață prețul acțiunilor companiei On Holding – producătorul de echipament sportiv în care deține o participație – a înregistrat o scădere bruscă, în contextul în care compania a anunțat că nu a atins țintele de vânzări pentru al doilea trimestru. Averea lui Federer a scăzut la 952,4 milioane de dolari
- Forbes
Roger Federer, pe locul 3 în istorie la câștiguri exclusiv din turnee
Roger Federer și-a încheiat cariera în 2022, la Laver Cup, iar de atunci s-a dedicat altor activități. A cumpărat acțiuni la brandul On și se ocupă de diverse acțiuni de sponsorizare.
Conform datelor oficiale de pe site-ul ATP, elvețianul a încasat exclusiv din turnee 130.594.339 de dolari, capitol la care se află pe locul 3 all-time.
Câștigurile actuale ale lui Novak Djokovic din turnee sunt de 194.656.816 dolari, sârbul fiind lider, în timp ce Rafael Nadal a câștigat 134.946.100 de dolari.
{{text}}