Dinamo a primit o lovitură în derby-ul cu Rapid, disputat în Giulești. Alexandru Musi (22 de ani), unul dintre jucătorii eligibili pentru regula U21 ai „câinilor”, s-a accidentat la începutul reprizei secunde și nu a mai putut continua partida.
Faza s-a petrecut în minutul 51, în apropierea centrului terenului. Musi a fost implicat într-un duel fizic cu Cătălin Vulturar și a rămas întins pe gazon, acuzând probleme medicale.
„Centralul” Horațiu Feșnic nu a considerat că intervenția rapidistului se impunea sancționată cu fault, iar jocul a continuat.
Alexandru Musi, accidentat în derby-ul Rapid - Dinamo
După duelul dintre Musi și Vulturar, Dinamo a continuat acțiunea ofensivă. Ulterior, Rapid a recuperat posesia prin Constantin Grameni și a pornit spre poarta lui Alaa Bellaarouch.
Alexandru Musi se afla în continuare pe gazon, iar în momentul în care giuleștenii încercau să construiască atacul, Horațiu Feșnic a decis să oprească partida pentru ca fotbalistul lui Dinamo să primească îngrijiri medicale.
Decizia arbitrului l-a scos din minți pe Daniel Pancu. Antrenorul Rapidului a protestat vehement și a intrat câțiva metri pe teren, nemulțumit că jocul a fost întrerupt exact în momentul în care formația sa se afla în posesie și încerca să dezvolte o acțiune ofensivă.
Horațiu Feșnic nu a tolerat reacția tehnicianului și i-a arătat direct cartonașul roșu. Pancu a fost astfel trimis în tribune încă din debutul reprizei secunde.
Musi nu a mai putut continua
După ce a primit îngrijiri medicale, Alexandru Musi nu a mai putut continua partida. Nuno Campos a fost nevoit să efectueze o schimbare și l-a trimis pe teren pe Mamadou Karamoko.
Pentru Karamoko, apariția în derby-ul cu Rapid vine după o perioadă în care a prins foarte puține minute. Atacantul fusese rezervă sau nu făcuse parte din lotul Dinamo la ultimele trei partide.
VIDEO | Golul lui Mamadou Karamoko din Rapid - Dinamo
Sursă VIDEO: Prima Sport 1
{{text}}