Rapid - Dinamo 0-1. Nuno Campos (51 de ani) a revenit asupra situației lui Mamadou Karamoko (27 de ani). Atacantul francez a intrat în repriza secundă și a marcat golul care a decis partida.
La conferința de presă, antrenorul lui Dinamo a explicat de ce Karamoko nu a început ca titular și a insistat asupra faptului că atacantul nu este încă pregătit pentru 90 de minute la acest nivel.
VIDEO | Nuno Campos, despre Karamoko: „Nu poate juca 90 de minute”
„Credem în toți jucătorii de pe bancă, nu vreau să individualizez jucătorii. Vreau să vorbesc despre Karamoko ca să nu se speculeze. Fac lucrurile cu logică. Karamoko s-a antrenat toată săptămâna cu echipa. Înainte, nu s-a antrenat în toate zilele, din cauza unor situații.
S-a antrenat cu echipa și cred în toți jucătorii de pe bancă. Am arătat și în alte jocuri că sunt foarte importanți. Mazilu a marcat etapa trecută. Credem în toți jucătorii din echipă și avem nevoie de toți.
Sezonul este foarte lung. La început, pare că unii jucători sunt mai buni, apoi alții, iar la final poate alții. Trebuie să construim sezonul pentru a obține ceva. Avem nevoie de toți jucătorii disponibili”, a declarat Nuno Campos la conferința de presă.
Campos a revenit ulterior asupra situației atacantului francez.
„Să mai vorbesc o dată despre Karamoko. Dacă nu se antrenează mai multe zile și începe să se antreneze acum, nu poate juca 90 de minute. E imposibil să joace la acest nivel un meci întreg. Jucătorii nu sunt mașinării, trebuie să se pregătească bine.”
Antrenorul lui Dinamo: „Acest succes este pentru fani”
Tehnicianul portughez a avut și un mesaj pentru suporterii dinamoviști, așa cum s-a întâmplat la flash-interviu.
„Un cuvânt pentru fanii noștri. E un derby, toată lumea știe importanța. Acest succes este pentru ei. Ne-au împins de la spate, chiar și când sufeream. Câștigăm o mentalitate puternică. Felicitări jucătorilor, felicitări fanilor!
E un loc dificil în care să joci, însă victoria înseamnă că am realizat ceva important. Mentalitatea din jocurile din deplasare, cu această atmosferă, ne arată că putem câștiga oriunde.
Motivația jucătorilor este să ia puncte oriunde. Asta este mentalitatea de învingători, nu contează unde jucăm sau cu cine. Acum trebuie să creăm mediul potrivit în interiorul echipei, să mergem oriunde și să câștigăm.
Jocul are părți diferite. La început, a fost mai strâns, jucătorii sunt mai proaspeți, spațiile sunt mici și e dificil să creezi. Am ratat mai multe pase. La pauză, am arătat unele imagini pentru a corecta mai multe lucruri.
Am marcat pe contraatac, pe o tranziție, iar jocul s-a deschis. Cel mai important lucru e ca toți jucătorii să înțeleagă unde să primească mingea. Asta înseamnă să înțelegi jocul și crește această idee. Unii jucători au unele caracteristici, alții au altele.
Ca echipă, am simțit că am suferit în unele momente. Rapid are multă calitate, însă am știut să suferim și cum să fim o echipă. Nu pot desemna un om al meciului”, a mai spus Nuno Campos la conferința de presă.
GALERIE FOTO. Imagini la finalul derby-ului Rapid - Dinamo
VIDEO | Golul lui Mamadou Karamoko din Rapid - Dinamo
Sursă VIDEO: Prima Sport 1
{{text}}