International   •   Stranieri   •   GAZIANTEP

Reacția lui Mirel Rădoi după debutul în noul sezon din Turcia: „Nu ne-am putut descurca”

Mirel Rădoi, antrenorul lui Gaziantep / Foto: X

Articol de Alexandru Stanciu   —  duminică, 16 august 2026

Mirel Rădoi (45 de ani), antrenorul lui Gaziantep, a reacționat după ce a debutat în noul sezon din Turcia cu o remiză împotriva lui Alanyaspor, scor 1-1.

Condusă la pauză pe teren propriu, Gaziantep a reușit să obțină un punct grație eurogolului marcat de Deian Sorescu (28 de ani).

Mirel Rădoi, după debutul în noul sezon din Turcia: „Putem îmbunătăți multe lucruri”

Tehnicianul s-a declarat mulțumit de rezultat, însă a menționat că are multe lucruri de îmbunătățit la echipă.


„Pot spune că sunt mulțumit de rezultat, dar putem îmbunătăți multe lucruri din punct de vedere ofensiv. Una dintre cele mai mari probleme ale noastre a fost că am jucat foarte încet în prima repriză. Ritmul a fost foarte lent, nu ne-am putut descurca în ceea ce privește sincronizarea.

Le-am dat timp celor din defensiva celor de la Alanyaspor să se poziționeze. Una dintre cele mai mari probleme ale noastre a fost că nu am putut ajunge la pasele finale, nu am putut sincroniza bine pasele finale.

Am fi putut ajunge unu la unu cu portarul poate de 5 ori, dar jucătorii mei nu s-au putut sincroniza între ei în pasele finale”, a declarat Mirel Rădoi, citat de tekspor.net.

Mirel Rădoi are la dispoziție 3 jucători români în lot, pe Deian Sorescu, Alexandru Maxim și Florin Ștefan, toți integraliști la meciul cu Alanyaspor.


Maxim și Florin Ștefan au fost integraliști, în timp ce Deian Sorescu, marcatorul unicului gol marcat de Gaziantep, a fost înlocuit în minutul 86.

De cealaltă parte, Umid Akdag a fost integralist pentru Alanyaspor, însă Ianis Hagi nu a făcut parte din lot la acest meci, confruntându-se cu o accidentare.

În etapa următoare, pe 23 august, Gaziantep va juca în deplasare în compania lui Eyupsor, iar pe 29 august va primi vizita lui Rizespor.

Primul meci tare din acest sezon al lui Gaziantep va avea loc în etapa a cincea, când va primi vizita celor de la Fenerbahce.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.