Fotbal   •   Liga 1   •   SURPRIZĂ

MM Stoica a rămas blocat de nivelul unei echipe din Superliga: „Surpriză gigantică!”

MM Stoica, surprins de Petrolul / FOTO: Facebook @FC Petrolul Ploiesti

Articol de Romeo Ene   —  duminică, 16 august 2026

Mihai Stoica (61 de ani), oficialul celor de la FCSB, a comentat victoria obținută de Petrolul pe terenul celor de la FC Voluntari, scor 2-1, în etapa a 5-a din Superligă.

Măcinată de probleme financiare, formația pregătită de portughezul Ricardo Sousa are un start neașteptat de bun de sezon și a acumulat 9 puncte în primele 5 etape.

Parcursul ploieștenilor i-a atras atenția și lui MM Stoica, care a recunoscut că se aștepta de mai mult timp la o cădere a Petrolului. În schimb, clubul a reușit de fiecare dată să găsească soluții, în ciuda numeroaselor schimbări produse la nivelul lotului și al băncii tehnice.

MM Stoica, surprins de Petrolul: „Mai are puțin și se întoarce Topal”


MM Stoica a remarcat tocmai instabilitatea din ultimii ani, cu schimbări dese de antrenori și jucători. Chiar și în aceste condiții, Petrolul a rămas în Superligă și continuă să obțină rezultate peste așteptări.

În sezonul trecut, ploieștenii au fost aproape să ajungă la baraj, evitând această situație abia în ultima etapă din play-out. Ulterior, clubul s-a despărțit de Mehmet Topal și l-a instalat pe Ricardo Sousa.

Cu un lot reconstruit în mare parte, Petrolul continuă să fie competitivă și în actuala ediție de campionat.

„Voluntari nu îi văd foarte bine. Știu cam toți jucătorii de acolo. Ei au mers cam pe jucătorii cu care s-a promovat. Nu îi văd foarte bine.


Pentru mine, Petrolul este o surpriză gigantică de vreo 3 ani. Schimbă tot, schimbă antrenori. Mai are puțin și se întoarce Topal (n.r - râde). Și cu toate astea...”, a spus MM Stoica la emisiunea „Fotbal Show” de la Prima Sport.

Petrolul ocupă în acest moment locul 3 în Superligă, cu 9 puncte după 5 etape. Pentru ploieșteni urmează „Primvs Derby”, contra Rapidului. Partida este programată vineri, 21 august, de la ora 20:30.

Rezultatele obținute de Petrolul în acest start de sezon sub comanda lui Ricardo Sousa

  • FC Voluntari - Petrolul 1-2

  • Petrolul - Oțelul 1-0

  • Universitatea Craiova - Petrolul 4-0

  • FC Argeș - Petrolul 1-0

  • Petrolul - Dinamo 1-0

Clasamentul la zi din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.