Marius Baciu (51 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a prefațat duelul de campionat cu FC Botoșani, programat luni, 17 august, ora 21:30.
FCSB se pregătește pentru al cincilea meci din acest nou campionat. O victorie ar face ca roș-albaștrii să încheie runda pe prima poziție, cu 11 puncte.
Ce spune Marius Baciu despre duelul pe care FCSB îl va găzdui pe stadionul Arcul de Triumf?
Marius Baciu, înainte de FCSB - Botoșani: „Avem nevoie de răbdare”
„Știm cu toții că ne așteaptă un joc foarte greu. Botoșani e o echipă bună, care încearcă să joace tot timpul. Au demonstrat contra echipelor bune că încearcă să joace un fotbal bun. Cu ei am debutat ca antrenor la FCSB, nu a fost un joc simplu, chiar dacă am câștigat după prelungiri.
Am avut momentele noastre bune, dar și ei au arătat că au forță și pe final ne-au egalat. E o echipă bună, închegată, cu jucători pe care-i știm foarte bine de anul trecut. Și noi încercăm să ne ridicăm și cred că putem fi mult mai bine decât săptămâna trecută, să creștem de la joc la joc.
Avem jucători foarte valoroși care pot face diferența. Așteptăm doar să ajungă la forma sportivă foarte bună pe care ne-o dorim cu toții. Nu am fost toți în cantonament, dar în fiecare zi se acumulează. Dacă vom fi bine și fizic și mental, echipa o să arate bine.
Atât timp cât nu am făcut cantonamentul împreună, ai nevoie de o formă de pregătire pentru a înainta și a ajunge la cel mai bun nivel ca echipă, ca toți jucătorii să fie la fel.
Nu este vorba despre așteptare, ci despre răbdare. Avem nevoie de răbdare noi, ca staff, pentru a ajunge la un nivel foarte bun”, a afirmat Marius Baciu în prima fază.
Joacă Ofri Arad și David Miculescu? Marius Baciu: „Tot ce se poate”
Întrebat despre indisponibili, antrenorul FCSB-ului a transmis că „ușor o să intre și Arad și Miculescu”.
„Tot ce se poate, după antrenamentul de astăzi vom face lotul pentru mâine”, a adăugat el, chestionat dacă cei doi ar putea intra luni seara.
În schimb, fundașul dreapta Valentin Crețu, integralist etapa trecută la 0-0 cu Sepsi, ar putea rata meciul de luni.
„Crețu a avut o problemă medicală, vedem astăzi dacă ne putem baza pe el. Avem două soluții foarte bune în dreapta, pe Labonne și Cisotti, care poate fi acolo. Vom stabili cine va juca, vom vedea”, a spus Baciu.
Dacă pleacă Joao Paulo? Eu nu am auzit, nu mi s-a transmis absolut nimic, cum că ar pleca un jucător de la noi.
- Marius Baciu, antrenor FCSB
Alte idei ale lui Marius Baciu:
Despre situația Stelei, penultima în Liga 2 după 3 etape: „Nu vorbesc despre Steaua de pe ultimul loc, ci despre Steaua din prima ligă... FCSB pentru mine e Steaua și nu am ce să discut. Pe vremea noastră nu cred că se putea permite. Vorbesc despre Steaua mea, de când jucam eu. Și noi am avut momente destul de grele, mai ales că tot timpul plecau jucători. Durează să înțelegi ce înseamnă mentalitatea. Nu cred că am ce să discut eu despre ei, le avem pe ale noastre”.
Despre stadion: „E adevărat că ne-am dorit foarte mult să jucăm pe un teren foarte bun. Am discutat, și asta e treaba conducerii, chiar să se schimbe, să jucăm la ei (n.r. - Botoșani) meciul tur. Ne dorim și unii și alții să jucăm pe un teren bun. Și Târgoviște a fost o soluție, am fost să vedem gazonul. Se desfășoară căutări pentru a desfășura meciul în cele mai bune condiții de joc”.
Despre mutarea la Cluj-Napoca pentru meciul cu Dinamo: „Mă bucur că va fi în Ardeal, mă bucur că e un teren bun. Dacă nu se poate juca aici, că sunt alte priorități pe Arena Națională, atunci bineînțeles... Am înțeles că pe Cluj Arena e un teren foarte bun, condiții foarte bune. Bineînțeles, pentru suporteri e important că e un stadion destul de mare care se poate umple. 100% o să fie plin stadionul”.
Despre Octavian Popescu: „E un jucător foarte important pentru mine, pentru noi, un jucător pe care-l așteptăm să crească de la joc la joc. Dacă nu a început titular nu înseamnă că nu e jucător important. Avem date, statistici clare, de acolo ne orientăm și vedem ce ne interesează pentru meciul respectiv. Tavi nu e un jucător care poate să fie tot timpul titular. Și Tase a început pe bancă, fiind căpitan. Am considerat că poate fi util pe parcurs”.
Despre Arnold Garita: „Deocamdată nu a venit. Vom vedea când va veni, până atunci nu putem discuta despre jucători care nu sunt la noi. Discutăm împreună despre toți jucătorii. Avem nevoie de un atacant, fără dar și poate. E un jucător care a avut momente bune în campionatul României. Vom vedea. Nu vreau să discutăm despre niciun jucător până-l avem aici, n-are niciun sens”.
{{text}}