Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

După două luni, Andrei Nicolescu le-a scris din nou suporterilor: „Ar fi lipsit de onestitate să spun asta”

Andrei Nicolescu, președinte Dinamo / foto: Ionuț Iordache (GSP.RO)

Articol de Daniel Grigore   —  duminică, 16 august 2026

Andrei Nicolescu, președinte-acționar la Dinamo, li s-a adresat din nou suporterilor prin intermediul contului personal de Facebook, la aproape două luni de la ultima astfel de postare.

Nicolescu a ales un moment sportiv bun pentru Dinamo, care sâmbătă seara a câștigat derby-ul cu Rapid, 1-0, și conduce provizoriu campionatul.

În continuare înjurat pe stadion și puternic contestat de ultrași, care-i reproșează, printre altele, schimbările la nivel de identitate a clubului, Nicolescu a concluzionat că tăcerea nu mai reprezintă o soluție și că va continua să comunice cu susținătorii lui Dinamo.

Andrei Nicolescu a revenit pe Facebook: „Ar fi lipsit de onestitate să spun că ostilitatea nu m-a afectat”


„Un hiatus este o întrerupere. Un spațiu gol între două momente care, în mod firesc, ar fi trebuit să se urmeze. Nu înseamnă neapărat că ceva s-a încheiat. Uneori înseamnă doar că, pentru o vreme, continuitatea a fost suspendată. Acesta este cuvântul care descrie cel mai exact absența mea de aici.

De ceva timp nu am mai scris pe această pagină, de fapt, profilul meu personal. Nu pentru că nu aș fi avut ce să spun și nici pentru că la Dinamo nu s-ar fi întâmplat lucruri importante. A fost o alegere ale cărei motive nu vreau să le transform într-un secret și pentru care nu vreau să inventez acum o explicație mai convenabilă.

Într-un moment în care dezacordul față de unele decizii s-a mutat, în bună măsură, asupra persoanei mele, am crezut că absența mea din acest spațiu ar putea reduce tensiunea și ar putea lăsa mai mult loc echipei.

Ar fi lipsit de onestitate să spun că această formă de ostilitate nu m-a afectat. M-a afectat. Nu mi-a schimbat însă responsabilitatea față de club și nici munca de zi cu zi”, a început președintele lui Dinamo.


Andrei Nicolescu: „Tăcerea nu a rezolvat nimic. Conversația a continuat și fără mine”

„Am considerat, pentru o vreme, că tăcerea poate fi o formă de echilibru. Că, dacă nu mai scriu, nu voi mai alimenta un conflict care risca să facă mai mult zgomot decât tocmai lucrul care ar trebui să ne intereseze pe toți: Dinamo.

M-am înșelat. Tăcerea nu a diminuat tensiunea și nu a rezolvat nimic. A scos doar vocea mea dintr-o conversație care a continuat și fără mine.

În tot acest timp, munca nu s-a oprit. Dinamo a început un sezon nou, cu un staff nou, cu jucători noi și cu toate dificultățile firești ale unui proces care are nevoie de timp. Astăzi, după victoria din Giulești, echipa se află pe primul loc al clasamentului.

Este mult prea devreme pentru triumfalism. Un clasament după cinci etape nu reprezintă un verdict și nu voi încerca să îl folosesc drept argument într-o dispută personală. Așa cum am spus și după meci, Dinamo mai are de crescut, lotul mai trebuie completat, iar echipa are încă mult de lucru. O victorie importantă nu schimbă această analiză.

Dar aceeași onestitate ne obligă să recunoaștem și ceea ce funcționează. Procesul despre care am vorbit, deciziile pe care ni le-am asumat și sistemul în care am ales să avem încredere nu sunt doar formule de comunicare. Încep să producă fapte”, a adăugat șeful lui Dinamo.

Nicolescu: „Neîncrederea față de conducere s-a răsfrânt și asupra unor jucători”. L-a dat exemplu pe Hintsa

„În ultimele zile am vorbit în presă despre răbdare. Nu despre o răbdare oarbă și nici despre renunțarea la spiritul critic. Am vorbit despre răbdarea necesară pentru ca un om să poată fi evaluat după ceea ce face, nu după neîncrederea cu care este întâmpinat.

Am văzut cum neîncrederea față de conducerea clubului s-a răsfrânt aproape automat și asupra unor jucători aduși la Dinamo, înainte ca aceștia să primească timpul necesar pentru a-și arăta valoarea. Oliver Hintsa a fost judecat după numai câteva apariții. În Giulești, pasa lui pentru Mamoudou Karamoko a decis derby-ul.

O pasă de gol nu constituie verdictul definitiv asupra unui fotbalist, așa cum nici primele sale minute nu puteau constitui dovada lipsei de valoare. Dar ne amintește de ce ordinea lucrurilor este importantă. Unii dintre acești jucători au un potențial pe care clubul l-a evaluat înainte de a-i aduce și pe care doar timpul și terenul îl pot confirma.

Încrederea nu înseamnă suspendarea spiritului critic. Înseamnă suspendarea sentinței până când există suficiente fapte.

Rezultatele nu anulează criticile. Dar nici criticile nu pot anula rezultatele. Nici unele, nici celelalte nu ar trebui să ne împiedice să privim realitatea în întregul ei.

Critica, dezacordul și protestul fac parte din viața unui club cu istoria și pasiunea lui Dinamo. Am respectat și voi respecta dreptul oricărui suporter de a nu fi de acord cu mine.

Libertatea de exprimare îi aparține însă și celui care contestă, și celui contestat. Ea nu poate presupune că, pentru ca unii să poată vorbi, celălalt trebuie să dispară”, a continuat președintele lui Dinamo.

„Tăcerea nu este o soluție. Pentru ei voi continua să scriu”

„Nu este necesar ca toți dinamoviștii să mă placă. Nici să fie de acord cu toate deciziile mele. Este însă necesar ca eu să continui să lucrez pentru toți dinamoviștii, cu aceeași seriozitate, indiferent de sentimentele pe care unii le au față de mine.

Dinamo înseamnă mult mai mult decât un conflict, o persoană sau o perioadă de tensiune. Înseamnă sute de mii de oameni care au dreptul să știe ce facem, de ce luăm anumite decizii, unde ne aflăm și încotro vrem să mergem. Pentru ei voi continua să scriu aici.

Nu pentru a răspunde unor scandări. Nu pentru a cere o revanșă și nici pentru a spune că un loc întâi îmi dă dreptate. Ci pentru că tăcerea nu este o soluție, iar absența nu poate deveni o formă permanentă de comunicare.

Hiatusul se încheie astăzi. Munca, de fapt, nu s-a întrerupt niciodată”, a încheiat Andrei Nicolescu.

  • Nicolescu și conducerea lui Dinamo au angajat un nou antrenor, pe lusitanul Nuno Campos, după ce Zeljko Kopic a ales să plece la finalul precedentului sezon.

  • Portughezul are un start peste așteptări: 3 victorii, un egal și o înfrângere în primele 5 meciuri oficiale, în ciuda calendarului destul de complicat pe care l-a avut Dinamo.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.