Fost jucător în Insulele Feroe la Skala Iltrottarfelag, Eugen Vodă a vorbit despre meciul echipei naţionale din această seară.
"Nu ne facem griji pentru acest meci, dar trebuie luat în vedere că Insulele Feroe a avut evoluţii bune în ultimele partide. E un meci decisiv pentru echipa României."
"Cu Italia, cei din Feroe au reuşit foarte multe. Au dat gol campioanei mondiale, şi chiar i-au dominat pe final. Nu sunt diletanţi, ar fi o mare greşeala ca aceştia să fie subestimaţi de români", a adăugat Vodă.
"Sunt de şapte ani de zile, e o viaţă liniştită aici, nu există bălăcăreala din fotbalul românesc. Eu lucrez la o magazie de materiale, la un şantier naval, opt ore pe zi. E ceva normal. Cel care a dat gol Italiei este tîmplar, numărul 8 este poliţist, iar vîrful de atac lucrează într-o cafenea."
"Cei de la echipa naţională sunt remuneraţi cu banii pe care îi pierd din cauza absenţelor de la serviciu. Este viaţa liniştită aici. Avem multe de învăţat de la ei. Comportamentul uman aici este de altă calitate faţă de ceea ce se întamplă la noi în ţară", a mai spus fostul portar al Universităţii Craiova despre viaţa din Feroe.
{{text}}