Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Arnold Garita a ajuns la București pentru a semna cu FCSB » Cine l-a întâmpinat pe aeroport

+16 Foto
Arnold Garita a ajuns la București pentru a semna cu FCSB / FOTO: Carmen Dumitru (GSP.ro)

Articol de Romeo Ene, Carmen Dumitru, Răzvan Petrescu (video)   —  luni, 17 august 2026

Arnold Garita (31 de ani) a ajuns luni la București și urmează să semneze cu FCSB, după efectuarea vizitei medicale. Atacantul camerunez a aterizat în jurul orei 13:50, cu o cursă de la Paris, și a fost așteptat la aeroport de impresarul Florin Vulturar.

Garita a venit cu mai multe bagaje, după ce a bătut palma pe un contract de patru luni. Atacantul va intra direct în programul roș-albaștrilor și speră să-l convingă pe Gigi Becali să-i prelungească contractul dincolo de înțelegerea inițială.

La sosire, camerunezul a vorbit despre obiectivele sale la FCSB, lupta pentru titlu, concurența cu Daniel Bîrligea și discuțiile purtate cu camerunezul Joyskim Dawa.

FOTO. Arnold Garita a ajuns la București pentru a semna cu FCSB


Garita vine la FCSB într-o formulă contractuală neobișnuită. Atacantul mai are contract cu Shenzhen Juniors, formație din liga a doua chineză, până în iarnă.

+16 Foto
Arnold Garita a ajuns la București și semnează cu FCSB / FOTO: Carmen Dumitru (GSP.ro)

După vizita medicală, vârful va semna cu FCSB un contract valabil până la începutul lunii decembrie. Ulterior, cele două părți ar putea negocia o nouă înțelegere.

Atacantul va concura pe post cu Daniel Bîrligea. Garita este deja un nume cunoscut în fotbalul românesc. Camerunezul a evoluat pentru FC Argeș între 2022 și 2023 și a înscris 14 goluri în 40 de meciuri.


După plecarea din România, atacantul a evoluat la Al Faisaly, apoi la Hapoel Beer Sheva. În ianuarie 2026 a semnat cu Shenzhen Juniors, unde a avut cifre excelente, 12 goluri în 14 meciuri.

Garita nu a mai evoluat însă de o lună. Pe 17 iulie, atacantul a fost eliminat într-un meci al echipei chineze și a primit o suspendare de cinci etape. Ulterior, Shenzhen Juniors l-a scos de pe lista pentru campionat.

FCSB nu este o destinație nouă pentru Garita. Atacantul a mai fost aproape de echipa roș-albastră și în vara lui 2024. Atunci ajunsese la un acord verbal cu clubul patronat de Gigi Becali, dar transferul nu s-a mai realizat.

  • Garita ar putea debuta pentru FCSB pe 23 august, în deplasarea cu CFR Cluj, în etapa 6 din Superliga.

700.000 de euroe cota lui Arnold Garita, potrivit Transfermarkt

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.