Adrian Mutu (47 de ani), liber de contract după despărțirea de Petrolul, în luna martie, a vorbit în premieră despre negocierile purtate cu CFR Cluj în această vară.
Ardelenii l-au demis pe portughezul Antonio Folha după eșecul drastic cu Tromso, scor 0-5, în primul meci din turul 3 preliminar al Conference League.
Ulterior, patronul Ioan Varga a contactat mai mulți antrenori, iar la un moment dat ajunsese la un acord verbal cu Adrian Mutu. Înțelegerea nu s-a concretizat, iar CFR Cluj l-a numit în cele din urmă pe Marius Șumudică.
Adrian Mutu explică ce s-a întâmplat la negocierile cu CFR Cluj: „Eu acceptasem inițial”
Mutu a dezvăluit că s-a întâlnit cu Marian Copilu, om apropiat de Ioan Varga, și că își dăduse acordul pentru a reveni în Gruia, deși știa de problemele financiare ale clubului.
În cele din urmă, antrenorul s-a răzgândit după discuțiile purtate cu Giovanni Becali, Cristi Săpunaru și cu membrii familiei sale. Mutu a ținut cont și de experiența precedentă de la CFR Cluj, încheiată în 2024 după eșecul cu Corvinul Hunedoara.
„Marți sau miercuri m-am întâlnit cu Marian Copilu la o cafea și am discutat clar despre ceea ce era la CFR și, cu ocazia asta, vreau să-i mulțumesc pentru profesionalismul de care a dat dovadă și sinceritatea cu care m-a abordat.
Mi-a spus așa cum stau lucrurile, nu că nu le-aș fi știut. Mi-a zis că echipa are o dificultate financiară, Neluțu Varga trece printr-o perioadă mai grea din punct de vedere financiar și că lucrurile trebuie remediate într-un fel și că s-ar putea să intre în insolvență.
Marian Copilu urma și el să semneze, dar eu cred că Marian era delegat din partea lui Neluțu Varga să discute, au o relație veche. Inițial acceptasem, cu toate că știam ce se întâmplă acolo și nu demult am fost acolo și problemele financiare nu începuseră atunci, erau de ceva timp.
După o discuție cu Giovanni Becali și cu Cristi Săpunaru, am început să fiu puțin sceptic. După discuția dintre mine și Giovanni. Și el mi-a zis că a avut experiența cu Pancu. Eu i-am zis că știu unde mă duc.
Pentru mine, ce a pus capac și ce m-a împins să iau decizia de a nu merge a fost familia mea. Am discutat cu ei, ei știau foarte bine prin ce am trecut când am fost acolo și mi-au zis că nu cred că e o idee bună.
După acceptul meu inițial, m-a sunat Neluțu, am vorbit cu el. Eu acceptasem inițial. Mi-a plăcut de Neluțu la faza asta. Eu știu abordarea lui și cum vorbește și ce vrea să facă, pe scurt.
Singura posibilitate să o poți menține în Liga 1 ar fi ca mâine, zilele astea, să vină cu 20 de milioane de euro sau cât e datoria asta, sau să înceapă să negocieze cu organele competente și să ajungă la o înțelegere.
Insolvența cred că e singura soluție să țină acest club în viață”, a declarat Adrian Mutu la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Mutu s-a consultat și cu Săpunaru în contextul în care fostul rapidist urma să vină antrenor secund alături de el.
Pentru Adrian Mutu ar fi fost o revenire în Gruia. „Briliantul” a mai pregătit-o pe CFR Cluj în 2024, pentru 11 partide. Mandatul său s-a încheiat după eșecul categoric suferit în fața Corvinului Hunedoara, scor 0-4, în Cupa României. Mutu și-a dat atunci demisia de la conducerea formației clujene.
{{text}}