Sporturi   •   Tenis   •   CINCINATTI

Daniil Medvedev a făcut prăpăd la Cincinatti: a lovit panourile publicitare și a făcut praf un microfon pe teren

Daniil Medvedev la Cincinnati, foto: Imago

Articol de Remus Dinu   —  miercuri, 19 august 2026

Daniil Medvedev, 30 de ani și loc 7 ATP, poate rezerva o parte din premiile câștigate la Cincinnati pentru a plăti amenzile venite din partea turneului, după ce a „explodat” din nou, în turul al treilea, când a fost învins dramatic de Brandon Nakashima, 25 de ani și loc 22 ATP, scor 7-6, 6-7, 1-8. Rusul a avut 3 mingi de meci în setul 2.

Medvedev a ratat nu mai puțin de trei mingi de meci împotriva americanului Brandon Nakashima și a pierdut cu 2-1 la seturi în fața numărului 22 mondial, iar pe parcursul meciului, frustrările sale au preluat din nou controlul. „Fiind la o minge de meci distanță de înfrângere, încercam doar să-mi spun să continui să lupt pentru fiecare punct. Doar am continuat să lupt și am reușit să imping meciul în setul trei. Sunt extrem de bucuros de nivelul meu din setul decisiv”, a explicat americanul.

Medvedev, cunoscut pentru faptul că își lasă emoțiile să iasă la iveală destul de ușor atunci când lucrurile nu merg conform planului, a „atacat” de mai multe ori panourile LED din spatele său și a aruncat racheta cu atâta forță încât unul dintre panouri s-a defectat. La sfârșitul partidei, nici un microfon de teren nu a supraviețuit furiei lui Medvedev.


Rusul are antecedente la Cincinnati. La ediția din 2021, s-a ciocnit violent cu o cameră poziționată într-un colț, în timp ce încerca să ajungă la o minge într-o ultimă încercare. A lovit furios obiectul și a strigat la arbitru că și-ar fi putut rupe mâna. Atunci a scăpat de o amendă, dar e foarte probabil ca în această ediție să nu se mai reușească.

Acum, Medvedev se poate pregăti pentru US Open, care începe în mai puțin de două săptămâni. Anul trecut, la Grand Slam-ul american, a primit o amendă de peste 36.000 de euro pentru comportament neadecvat pe teren față de un fotograf.

De cealaltă parte, Nakashima se află pe cel mai bun loc din carieră în clasamentul PIF ATP, poziția 22, iar prin această ultimă victorie l-a egalat pe Medvedev pe locul al doilea în topul celor mai multe victorii pe suprafață hard în acest sezon al circuitului ATP, cu 20 de reușite. Doar Jakub Mensik are mai multe, 21.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.