„Saga” stadionului pe care se va disputa derby-ul Dinamo - FCSB, programat la începutul lunii septembrie, s-a încheiat. Partida se va juca, în cele din urmă, pe stadionul „Arcul de Triumf”, unde nu vor putea asista mai mult de aproximativ 7.500 de spectatori.
Dinamoviștii au schimbat de mai multe ori planurile privind organizarea duelului din etapa a 8-a. Andrei Nicolescu anunțase inițial că derby-ul se va disputa pe „Cluj Arena”, însă, după reacțiile suporterilor, clubul a revenit asupra deciziei și a mutat partida din nou în București.
De precizat că Andrei Nicolescu nu a participat la întâlnirea cu suporterii de marți. Din partea clubului Dinamo au fost prezenți Dan Gătăianțu, președintele Consiliului de Administrație și director financiar, respectiv Costin Stolz, unul dintre șefii Renovatio.
Acum, Dinamo pregătește și un sistem inedit de vânzare a biletelor pentru derby-ul cu FCSB.
Licitație olandeză pentru biletele de la Dinamo - FCSB
Dinamoviștii au stabilit o serie de măsuri privind accesul la partidă, potrivit dinamo1948.club.
Abonamentele urmează să fie puse din nou în vânzare la prețul Early Bird, astfel încât suporterii să își poată achiziționa abonamente la tariful promoțional de la începutul campaniei.
În ceea ce privește biletele pentru Tribuna I și Tribuna a II-a, acestea vor fi comercializate după principiul licitației olandeze.
Licitația olandeză presupune ca prețul să pornească de la o valoare mai ridicată și să scadă treptat până când cineva acceptă suma afișată.
De exemplu, dacă un bilet este pus inițial în vânzare la 100 de euro și nu este cumpărat, prețul poate coborî succesiv la 95, 90 sau 85 de euro.
Practic, suporterii care cumpără mai devreme vor plăti mai mult, dar vor avea la dispoziție mai multe locuri. Cei care aleg să aștepte pot prinde un preț mai mic, însă riscă să nu mai găsească bilete disponibile.
Dinamo pregătește și un tricou special pentru derby
O altă inițiativă stabilită în urma discuțiilor este lansarea unui tricou special dedicat derby-ului cu FCSB. Echipamentul va fi realizat exclusiv pentru această partidă și ar urma să marcheze într-un mod aparte unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului.
Stadionul „Arcul de Triumf”, aflat în apropierea Mănăstirii Cașin, are o capacitate de aproximativ 7.500 de locuri. Tot pe această arenă s-a disputat și ultimul derby dintre cele două formații, câștigat de FCSB cu 2-1 după prelungiri, în barajul pentru Conference League.
{{text}}