Hapoel Beer Sheva, campioana Israelului, își dispută în Giulești meciurile considerate pe teren propriu din actualul sezon european, fie că va fi vorba despre grupele Ligii Campionilor, fie că va fi vorba despre Europa League.
Miercuri seară, israelienii s-au impus cu 2-1 în fața azerilor de la Sabah, pe arena din Crângași. Începând cu faza principală a competițiilor europene, la partidele disputate la București vor putea avea acces și spectatorii români.
Delegația lui Hapoel Beer Sheva a avut parte de momente de incertitudine joi, la plecarea din București. Zborul spre Israel, programat să decoleze la ora 13:30, a fost amânat din cauza problemelor apărute pe aeroportul Ben Gurion.
A fost haos astăzi pe principalul aeroport din „Țara Sfântă”, provocat de un conflict de o grevă spontană a angajaților aeroportului.
De ce a întârziat decolarea israelienilor de la Hapoel Beer Sheva din București
Jucătorii, membrii staffului și ceilalți reprezentanți ai clubului urcaseră deja în avion și au rămas la bord mai bine de o jumătate de oră. Cum nu exista certitudinea că aeronava va putea ateriza la Tel Aviv, decolarea a fost amânată, iar întreaga delegație a fost coborâtă din avion, scriu cei de la one.co.il.
Situația s-a rezolvat aproximativ o oră mai târziu. Fotbaliștii și stafful au fost chemați din nou la bord, avionul a primit permisiunea de a decola din București, iar delegația lui Hapoel Beer Sheva a ajuns în cele din urmă cu bine în Israel, ce-i drept, cu o întârziere serioasă.
Hapoel nu va rămâne însă mult timp în Israel. Sâmbătă seară, delegația este programată să plece spre Baku, capitala Azerbaijanului, pentru meciul retur cu Sabah, programat marți, de la oar 19:45, decisiv pentru accederea în cea mai tare competiție intercluburi din lume.
Microbiștii români vor putea asista la meciurile pe care Hapoel Beer Sheva le va disputa în Giulești în faza principală a Ligii Campionilor sau Europa League, a dat asigurări președintele CS Rapid, Vlad Andronescu, pentru GSP.ro.
{{text}}