Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj

Continuă haosul în Gruia! Unul dintre cei mai importanți jucători și-a reziliat contractul cu CFR Cluj

Articol de Cezar Titor   —  joi, 20 august 2026

Continuă plecările importante de la CFR Cluj, ca urmare a haosului financiar de la clubul intrat în insolvență de astăzi. După Karlo Muhar, a venit rândul altui veteran să-și rezilieze contractul: Damjan Djokovic. Acesta s-a tot gândit la acest lucru în ultimele zile și acum pare că a luat decizia.

Croatul, unul dintre jucătorii de bază ai „feroviarilor” a plecat după ce și-a reziliat unilateral contractul. Mijlocașul notificase anterior clubul din cauza restanțelor salariale, iar situația nu a fost rezolvată. Djokovic, care a purtat banderola de căpitan în ultima etapă, în absența lui Mario Camora din primul „11”, nu va mai face parte din lotul pregătit de Marius Șumudică.

Muhar nu e singurul! Damjan Djokovic și-a reziliat contractul cu CFR Cluj

Astfel, Djokovic, jucătorul despre care Șumudică spunea că „este un lider în vestiar, știe ce înseamnă CFR” nu va mai fi jucătorul CFR-ului înaintea derby-ului cu FCSB de duminică seară, ora 21:30, notează fanatik.ro.


Actuala înțelegere a mijlocașului al cărui nume apare într-un scandal uriaș de pariuri era valabilă până în vara viitoare.

Prima lui aventură în Ardeal a început în 2017, când a fost transferat de la Rijeka. A plecat în iarna lui 2021 în Turcia, la Rizespor. S-a întors în Superligă în vara lui 2023, însă la FCSB. După șase luni în roș-albastru, Djokovic a semnat cu Rapid, însă nici aventura în Giulești nu a fost de lungă durată. În vara lui 2024 s-a întors la CFR Cluj.

În alb și vișiniu, Djokovic a câștigat 4 titluri, o Cupă a României și o Supercupă.

Pe lângă plecările lui Djokovic și Muhar, CFR Cluj se mai confruntă cu o altă problemă serioasă. Clubul are interdicție la transferuri din partea FIFA și nu îi poate înregistra pe Bilel Omrani, Sergiu Buș sau georgianul Iva Gelashvili, primele mutări din era Șumudică.


Cum arată clasamentul din Superligă:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.