Gabi Balint, fostul mare internațional român, în prezent analist TV, a comentat remiza surprinzătoare a Universității Craiova cu Ararat-Armenia, scor 1-1, meci din play-off-ul Europa League.
Returul este programat joia viitoare, de la ora 19:00, la Erevan
Indiferent de soarta acestei „duble”, campioana României e sigură de participarea în Conference League
Oltenii erau mari favoriți, însă au emoții mari acum pentru calificare. Gabi Balint este de părere că în Armenia campioana României nu va reuși să se califice și a remarcat problemele pe care le are formația din Bănie la fazele fixe.
Gabi Balint: „Scorul ăsta mă face să cred că Universitatea Craiova nu se va califica. Armenii au o echipă bună”
„S-a văzut dorință mai mare în repriza a doua, dar și precipitare la finalizare. Nu se leagă. E o problemă la fazele de finalizare și asta s-a văzut. Cine a intrat nu s-a văzut. Mă așteptam la un plus de la cei din atac. Nimic, nimic, nimic!
Scorul ăsta mă face să cred că Universitatea Craiova nu se va califica. Armenii au o echipă bună, cu jucători destul de tehnici, rapizi, disciplinați și cred că le vor pune probleme.
Am observat la toate loviturile libere au creat pericol cei din Armenia. La fiecare aproape au finalizat ei. E incredibil!”, a spus Gabi Balint la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.
Florin Prunea e și el mai degrabă rezervat: „Șansele cred că sunt 50-50”
Este o foarte mare diferență între ce juca Universitatea Craiova sezonul trecut, în special pe final, și ce joacă acum. Mi se pare că nu stau bine fizic. Dacă vezi cu fazele astea fixe că nu merge în zonă, faci marcaj om la om. Nu se poate ca la toate fazele fixe să se întâmple mereu acest lucru, să nu atingi mingea.
În zona centrală la Craiova sunt jucători cu talie, nu au voie să dea cu capul de lângă ei. Trebuie schimbat ceva acolo. Returul va fi complicat. Șansele cred că sunt 50-50, nu îi văd pe armeni favoriți. Va fi o deplasare complicată. Nouă nu ne convin deplasările acolo, mai ales că venim cu acest rezultat în spate.
-Florin Prunea
{{text}}