International   •   Stranieri   •   RAYO - ALAVES

Andrei Rațiu, catastrofal! Reacția antrenorului său: „Păcat. Am meritat să câștigăm”

Andrei Rațiu încearcă să-și facă loc printre adversarii de la Alaves / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 21 august 2026

Fundașul lui Rayo și al naționalei României, Andrei Rațiu, a început noul sezon cu stângul. El a greșit la golul egalizator al lui Alaves și meciul s-a terminat 1-1.

Era minutul 84, Rayo conducea cu 1-0 și avea jocul sub control. Totul părea să indice o victorie a gazdelor, când Andrei Rațiu a comis o gafă impardonabilă.

Andrei Rațiu a contribuit la golul lui Rayo, apoi a dat o pasă catastrofală

I-a pasat înapoi portarului Cardenas, dar Mariano a anticipat, a interceptat balonul și l-a expediat în plasă: 1-1. Scor final. Românul a ruinat astfel o seară care mersese bine, până atunci, și pentru echipă, și pentru el.


În minutul 48, Rațiu participase la deschiderea scorului. I-a pasat bine lui Camello, care a driblat stânga-dreapta, pentru a-și face loc, și a expediat balonul în plasă: 1-0.

Cotidianul Marca i-a dat linie lui Andrei Rațiu

Însă când au tras linie, jurnaliștii spanioli nu i-au luat în calcul acea contribuție și l-au pus la zid pentru gafa care a costat-o pe Rayo două puncte.

Cotidianul Marca a pus o linia în dreptul său, în loc de notă, ceea ce înseamnă „catastrofal”. Mundo Deportivo, la rându-i, i-a dat doar o stea. Iar antrenorul Beñat San José a deplâns gafa internaționalului român în fața camerelor de luat vederi.


Benat San Jose: „Trebuie să corectăm asta, pentru că uneori ne pierdem concentrarea”

„Nu suntem deloc mulțumiți. Am meritat să câștigăm. Am făcut un meci complet. Cele două schimbări forțate pe care a trebuit să le efectuăm și greșeala de la golul lor ne-au costat. Păcat. Băieții au făcut un meci grozav ”, a declarat tehnicianul lui Rayo pentru DAZN.

Întrebat specific despre greșeala lui Rațiu, San José a recunoscut că aceste tipuri de erori trebuie corectate cât mai curând posibil. „Golul lor s-a datorat lipsei noastre de concentrare.

Trebuie să ne sprijinim reciproc. Ni s-a întâmplat și zilele trecute. Trebuie să corectăm asta, pentru că uneori ne pierdem concentrarea”, a comentat antrenorul spaniol.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.