Armand Duplantis (26 de ani) și Emmanouil Karalis (25 de ani) au făcut spectacol la Lausanne, un concurs care va intra în istorie pentru că a fost primul în care doi sportivi au reușit să treacă de cel puțin 6,10 m în cadrul aceluiași concurs în proba de săritură cu prăjina. Suedezul a câștigat cu 6,21 m, iar grecul a fost al doilea, cu 6,16 m.
La doar patru zile după ce a devenit din nou campion european la Birmingham, Armand Duplantis s-a impus la Lausanne, joi, în etapa de Diamond League.
Rivalitatea amicală dintre suedez și grec a dus la un concurs spectaculos. Armand Duplantis nu a tremurat la 6,21 m, dar a fost nevoit să continue concursul, împins de la spate de un Karalis aflat într-o formă strălucitoare.
Vicecampionul olimpic, mondial și european nu a fost deloc departe la cele două încercări de la 6,21 m, după ce reușise un nou record personal în aer liber, 6,16 m, și a păstrat o săritură pentru 6,26 m.
Armand Duplantis: „A fost cel mai valoros concurs de sărituri cu prăjina organizat vreodată”
Duplantis a ales să nu sară la această înălțime înainte de a încerca să-și doboare propriul record mondial, care este 6,31 m. A ratat primele două încercări la 6,32 m, după care a renunțat la a treia. „Am sentimentul că am concurat foarte bine, a fost dificil. Am sărit foarte sus, mai ales că probabil acesta a fost cel mai valoros concurs de sărituri cu prăjina organizat vreodată. A trebuit să mă autodepășesc și sunt foarte fericit că am reușit să am sărituri foarte bune, în special cea de 6,21 m”, a spus Duplantis.
Hur nära?
— SVT Sport (@SVTSport) August 20, 2026
Så här såg det ut när Armand Duplantis försökte på nytt världsrekord – 6,32 meter – när han vann Diamond League-galan i Lausanne på 6,21.
– Jag tror att det kommer snart, säger han till SVT Sport.
Se mer här: https://t.co/YE99aggBtF pic.twitter.com/n0ZCXNd4R6
A fost pentru prima dată când doi atleți au reușit să treacă de cel puțin 6,10 m în cadrul aceluiași concurs.
„După Campionatele Europene, nu eram încă refăcut complet, dar mi-am spus că voi aborda concursul mai ușor. Apoi, toată lumea era în formă, și Mondo la fel, toți au trecut peste 5,91 m, iar asta mi-a dat energie. Am trecut de 6 metri, apoi de 6,16 m, este incredibil! Îmi place să concurez cu Mondo, să-l tachinez și să-l împing până la limită. La Birmingham am avut încercări bune la 6,20 m, așa că eram încrezător aici. Dar eram foarte obosit după săriturile la 6,21 m”, a explicat, la rândul său, Emmanouil Karalis.
{{text}}