UTA - Corvinul 0-0. Florin Maxim, antrenorul oaspeților, a fost nemulțumit de prestația echipei lui și a declarat că presiunea și-a pus amprenta pe formația nou-promovată.
Corvinul a ajuns la 9 puncte în 6 etape și a rămas cu o singură înfrângere în Superliga, la primul sezon după promovarea din Liga 2. Cu toate acestea, Maxim e de părere că echipa hunedoreană poate mai mult.
Și-a lăudat jucătorii care au intrat de pe bancă, dar a fost deranjat, per ansamblu, de cum a arătat Corvinul la Arad.
Florin Maxim: „Prima repriză a fost un dezastru, nu am putut să punem în practică nimic din ce am stabilit”
„Sunt mulțumit de rezultat. Prima repriză a fost un dezastru, nu am putut să punem în practică nimic din ce am stabilit. Nici ei nu ne-au surprins. Am fost legați de picioare, am avut o viteză în minus. Am avut și noi situațiile noastre, deși nici la fazele fixe nu am fost bine.
Iacob a făcut un efort mare, a alergat 400 de metri în sprint. Jucătorii resimt, au stat în autocar în ultimele zile. A fost și foarte cald. Poate am arătat ca un clovn pe bancă, dar am simțit nevoia să-i cert.
Ne dorim mai mult, putem mai mult. Atât am meritat în acest meci, dar mă așteptam la mult mai mult, chiar și așa, obosiți. Gillard a intrat bine, Hayatu la fel, cu entuziasm, încredere. Am fost mulțumit de băieții care au intrat, chiar și de Pîrvulescu, care a făcut acea greșeală. Are potențial, trebuie să mai lucrăm la încredere.
E bine că am trecut peste acest examen, a fost un stadion plin. Dacă vrem mai mult, trebuie să fim cum suntem la antrenament”, a declarat Florin Maxim, la Prima Sport 1.
{{text}}