Fotbal   •   Liga 1   •   POLI IAŞI - OŢELUL, DUMINICĂ, 19:00, GSP TV

Ionuţ Popa nu se gândeşte decât la victorie în meciul cu Oţelul Galaţi

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 11 septembrie 2008

Antrenorul echipei Politehnica Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat joi, pentru NewsIn, că partida cu Oţelul Galaţi din etapa a 7-a a Ligii I este una extrem de importantă, pentru că situaţia ieşenilor în clasament s-ar complica şi mai mult dacă nu ar obţine cele trei puncte.



"Pentru noi toate meciurile sunt la fel de importante şi, indiferent de adversar, trebuie să câştigăm. Nu mă interesează cu cine joc, vreau trei puncte. Cu Oţelul nu iau în calcul decât victoria, pentru că orice alt rezultat ne îngreunează şi mai tare situaţia în clasament. Dacă învingem Oţelul, şi trebuie să facem acest lucru, ne putem reveni", a declarat Ionuţ Popa pentru Newsin.



Tehnicianul a adăugat că nu ştie dacă va conta pe cei doi jucători sud-americani sosiţi după începerea campionatului: "Gavatorta încă aşteaptă documentul din Elveţia pentru a fi legitimat, dar pe mine mă îngrijorează Jose Montiel, care după câteva zile bune la antrenamente, a picat testele fizice. Mi-a spus că nu este obişnuit cu un astfel de regim şi s-a plâns şi impresarului său că antrenamentele sunt prea dure. Mă mir, pentru că el vine din Serie A, acolo unde antrenamente sunt stricte, iar ceea ce facem noi la Iaşi nu este ieşit din comun, sunt antrenamente normale".



Meciul dintre Politehnica Iaşi şi Oţelul Galaţi, care va conta pentru etapa a 7-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 19:00.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.