Barcelona a făcut spectacol la Elche, unde a câștigat cu 5-0, în prima etapă din La Liga, fără a avea un „vârf” veritabil pe teren.
Golurile campioanei Spaniei au fost marcate de două extreme, Raphinha, „dublă”, și Adeyemi, și de un mijlocaș, Fermin Lopez, care a reușit de asemenea o „dublă”.
Împotriva unei echipe de pluton, fără cine știe ce veleități, a fost de ajuns. Dar antrenorul Hansi Flick știe că în meciurile mari, contra unor adversari redutabili, e posibil ca lipsa unui „vârf” veritabil să reprezinte un handicap considerabil.
Hansi Flick: „Vom vedea ce putem face”
Este și motivul pentru care tehnicianul german a insistat la conferința de presă asupra achiziționării unui număr 9: „Vom vorbi după meci. Voi vorbi cu Deco și vom vedea ce putem face. Vom vedea săptămâna viitoare. Suntem fericiți că am marcat cinci goluri. Ne dau încredere pentru meciurile următoare”.
Harry Kane începe negocierile cu Bayern Munchen // FOTO: Guliver/GettyImagesProblema Barcelonei este că țintele vizate, Julian Alvarez, Lautaro Martinez, Harry Kane, nu sunt disponibile. Kane vrea să rămână la Bayern Munchen și își negociază prelungirea contractului scadent în 2027, iar președintele lui Inter, Giuseppe Marotta, a spus clar că Lautaro nu este de vânzare.
„Lautaro Martinez este căpitanul nostru și reprezintă istoria recentă a clubului. Pot să spun clar că nu există absolut nicio posibilitate ca el să plece de la Inter; nu vrem să renunțăm la el sub nicio formă. Ca să fiu concis, nici nu ar trebui să se discute despre asta”, a punctat Marotta, sâmbătă seară, după Inter - Monza 4-1.
Julian Alvarez, contestat de fanii lui Atletico: „Spuneți-i să plece, odată pentru totdeauna!”
Alvarez? Argentinianul lui Atletico a spus clar că vrea la Barcelona, iar drept urmare, suporterii l-au fluierat copios în jumătatea de oră în care a jucat la 2-2 cu Villarreal. „Spuneți-i să plece, odată pentru totdeauna!” - s-a scandat din tribune.
Și asta e șansa catalanilor ca șefii lui Atletico să înțeleagă că fanii nu-l mai vor pe Julian Alvarez și rămânerea lui pe „Wanda Metropolitano” e imposibilă. Deocamdată, ei susțin că e netransferabil și că clubul care-l vrea trebuie să-i plătească clauza de reziliere, cifrată la 500 de milioane de euro.
{{text}}