Matthias Jaissle, proaspăt numit pe banca lui Newcastle, i-a replicat tăios legendarului Peter Schmeichel când fostul portar al lui Manchester United a spus că fundașul Lewis Hall ar putea pleca.
Lewis Hall a fost marele ghinionist al zilei pe „St. James Park”, la 2-2 cu Liverpool. În prelungirile partidei, fundașul stânga al lui Newcastle a provocat penalty-ul pe care Dominik Szoboszlai l-a transformat sigur, salvându-i pe oaspeți de la înfrângere.
Inevitabil, la studioul de după meci, internaționalul englez a devenit subiect de discuție, iar de față cu Matthias Jaissle, care tocmai afirmase că mai are nevoie de întăriri, fostul mare portar al lui Manchester United, Peter Schmeichel, acum analist TV, a comentat: „Dacă intenționați să mai aduceți niște jucători, probabil că vor fi alții care vor pleca. Noi ne uităm la fundașul-stânga al dumneavoastră”.
Matthias Jaissle nu vrea să mai piardă jucători-cheie, după ce au plecat Gordon, Guimaraes și Tonali
Reacția tehnicianului german: „Nicio șansă! Absolut nicio șansă!”. Hall, 21 de ani, a fost asociat cu o posibilă plecare de la Newcastle în ultimele săptămâni. Iar zvonurile s-au intensificat când s-a aflat că Manchester United caută un fundaș-stânga.
Peter Schmeichel / Foto: ImagoPotrivit tabloidului The Sun, jucătorul n-ar spune „nu” unui transfer pe „Old Trafford”. Newcastle l-a împrumutat pe Hall de la Chelsea, în 2023, înainte de a-l cumpăra definitiv pentru 32 de milioane de lire sterline (aproximativ 37,4 milioane euro), un an mai târziu.
Newcastle nu joacă în nicio cupă europeană în 2026 - 2027
Clar este că Jaissle nu vrea sub nicio formă să-l vândă, după ce, înaintea sosirii lui, clubul s-a despărțit de mai mulți jucători-cheie. Newcastle i-a vândut pe Anthony Gordon, precum și pe mijlocașii Bruno Guimaraes și Sandro Tonali. Iar anul trecut, în ciuda unei opoziții crâncene, l-a pierdut pe Alexander Isak, plecat la Liverpool în schimbul a 145 de milioane de euro.
Lewis Hall (stânga), în duel cu Florian Wirtz (Liverpool) / Foto: ImagoProblema, acum? Echipa a terminat stagiunea trecută pe locul 12 și nu va lua startul în nicio cupă europeană, în 2026 - 2027. Ceea ce înseamnă o sursă importantă de bani mai puțin pentru bugetul „coțofenelor”.
{{text}}