Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Nicolae Dică îi învață pe cei de la FCSB: „Nu acolo trebuie folosit Tănase!”

Nicolae Dică, în studioul GSP Live

Articol de Daniel Grigore   —  luni, 24 august 2026

Nicolae Dică (46 de ani), fost antrenor la FCSB în două rânduri, acum liber de contract, a comentat situația actuală a echipei roș-albastre.

FCSB are un început slab de sezon: doar 3 victorii în primele 6 etape de campionat, respectiv o eliminare rușinoasă din preliminariile Conference League, după 3-7 la general cu letonii de la Auda.

Duminică seara, roș-albaștrii au fost învinși de un adversar pe „perfuzii”, CFR Cluj, formație abia intrată în insolvență, sugrumată de datorii și litigii.

Ce nu funcționează la FCSB? Nicolae Dică a identificat câteva probleme, pozițiile pe care sunt utilizați Florin Tănase, Aymen Boutoutaou și Juri Cisotti.


Nicolae Dică îi învață pe cei de la FCSB: „Nu acolo trebuie folosit Tănase!”

„Tănase este un jucător pe care trebuie să-l folosești în ultimii 30 de metri, să-ți facă diferența, nu să-l folosești mijlocaș central sau să vină lângă fundașii centrali să ia mingea și să dea pasă de 60 de metri. Nu.

Tănase este jucătorul care trebuie să-ți facă diferența cu un gol, o pasă de gol, să dribleze. Poate face asta în ultimii 30 de metri, nu la 50-60 de metri de poarta adversă.

Cisotti la fel. Același tip de jucător. Dacă-l iei pe Cisotti și îl pui în bandă, OK, face niște lucruri bune, dar îi iei din calitatea lui pe care a arătat-o. Poate da goluri, pase de gol, îți cere mingea în adâncime și ai nevoie de el mai sus”, a comentat Dică la emisiunea „Fotbal Club” de la DigiSport.


Nicolae Dică, despre Boutoutaou și Octavian Popescu

Analiza lui Dică nu s-a oprit la Tănase și Cisotti. El a comentat și despre extremele Octavian Popescu și Aymen Boutoutaou.

Despre algerianul cumpărat cu 1 milion de euro de la Sochaux, Dică a spus că l-ar vedea mai bun în stânga:

„Îmi place, elimină ușor oameni din joc, are și ultima pasă, dar el este folosit în dreapta și tot ce face este să-și facă mingea pe piciorul stâng. Nu este piciorul lui de bază.

În stânga ar fi mult mai bun, pentru că ar intra în interior și ar putea să finalizeze. Când face acele intrări în interior și ar fi pe piciorul drept, cred că ar avea realizări mai multe. Sau să fie folosit în spatele atacantului.

Are o tehnică bună, driblează 1-2 jucători, apoi se blochează când intră pe piciorul stâng. Și mi-a plăcut că are reacție după ce pierde mingea, imediat să recupereze. Înseamnă că-și dorește”.

L-a lăudat și pe Octavian Popescu, despre care spune că are nevoie de mai multă încredere în calitățile sale:

„Mie-mi place de Tavi, am spus că are un campionat bun. Este unul dintre puții jucători din România care este bun 1 contra 1, care se duce spre poartă în dribling și finalizează, pasează. Are nevoie de încredere. Cred că poate mult mai mult decât a făcut până acum”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.