Ziarele austriece scriu că elevii lui Bruckner au dat cu piciorul realizărilor din confruntarea cu Franţa
“Idei, zero. Încredere în forţele proprii, infimă. Agresivitate? Nici jumătate din ceea ce au arătat cu Franţa”. :O Aşa i-a văzut cotidianul Kurier, miercuri, la 0-2 cu Lituania, pe învingătorii de sîmbătă ai vicecampioanei lumii (3-1). Şi concluzia: “Trendul ascendent care se profila s-a frînt după 4 zile. Golurile lui Danilevicius au readus reprezentativa Austriei cu picioarele pe pămînt”.
Oesterreich 24, la rîndu-i, dă vina pe apărare, “a fost un dezastru”, îl încondeiază pe înlocuitorul lui Janko în atac, “Maierhofer a părut un corp străin în echipă”, şi-l “înţeapă” pe selecţionerul Karel Bruckner: “Tactica sa n-a avut succes de data aceasta. Iar combinaţiile au lipsit complet din jocul «naţionalei»”.
“Drumul e lung”
Ce zice Bruckner? “Multă vreme a fost o luptă tactică. Am mizat pe contraatacuri, dar ne-a lipsit agresivitatea. După primul gol încasat am schimbat sistemul, însă degeaba”, a comentat tehnicianul ceh, care-şi păstrează totuşi optimismul: “Punctele nu pot fi planificate. Nu uitaţi că lituanienii au bătut şi în România. Ne aşteaptă un drum lung”.
“Sîntem doar outsideri”
Deşi Lituania e liderul grupei a 7-a, selecţionerul balticilor, Jose Couceiro, nu crede că actuala constelaţie va rezista în timp. “Haideţi să fim serioşi! Cele mai puternice din grupa noastră rămîn Franţa, România şi Serbia. ;) Noi şi Austria sîntem doar nişte outsideri tari, care au unele şanse în bătălia pentru calificare. Atît”, a comentat tehnicianul portughez.
International • Preliminarii CM 2010 • ADVERSARI CM 2010 » LITUANIA - AUSTRIA 2-0
Iar pe pămînt
Articol de Aurelian Botezatu — vineri, 12 septembrie 2008
{{text}}