Stan Wawrinka (41 de ani, 127 ATP), câștigător la US Open în 2016, nu a primit o invitație pentru a juca pentru ultima oară la New York. După ce a avut parte de momente emoționante la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon, elvețianul și-a luat adio de la New York printr-un mesaj pe rețelele de socializare.
Cariera lui Stan Wawrinka s-a oprit în turneele de Mare Șlem la Wimbledon 2026. Elvețianul și antrenorul său sperau să încheie acest parcurs la US Open, însă organizatorii au decis să nu-i acorde invitația pe tabloul principal.
Marți seara, Wawrinka, triplu câștigător în turneele de Mare Șlem și fost număr trei mondial, și-a luat adio într-un mod elegant de la turneul de Mare Șlem la care a avut cel mai mare succes, pe lângă trofeul din 2016, el ajungând de două ori în semifinale în 2013 și 2015 și de alte două ori în sferturi în 2010 și 2014.
„Când am ajuns pentru prima dată la New York, venind dintr-un mic sat agricol din Elveția, totul mi s-a părut prea mare. Orașul. Zgomotul. Energia. Mulțimile. Luminile. Dar, an după an, New York a devenit treptat unul dintre locurile mele preferate din lume. Acest oraș m-a provocat. M-a împins să merg mai departe. A scos la iveală ceva din mine, așa cum puține locuri au reușit vreodată”, și-a început el mesajul.
When I first arrived in New York from a small farming village in Switzerland, everything felt too big
— Stanislas Wawrinka (@stanwawrinka) August 25, 2026
The city.The noise.The energy.The crowds.The lights
But year after year New York slowly became one of my favorite places in the world
This city challenged me. It pushed… pic.twitter.com/ci2vbWQWVT
Apoi a continuat: „Aici am trăit unele dintre cele mai puternice emoții ale carierei mele. Luptele, nopțile târzii, atmosfera incredibilă, dragostea publicului... amintiri care vor rămâne cu mine pentru totdeauna. Să câștig US Open, în orașul care nu doarme niciodată, va rămâne pentru totdeauna unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea. Mulțumesc, New York. Mulțumesc, US Open. Mulțumesc fiecărui fan care m-a susținut, m-a împins să merg înainte, a crezut în mine și a împărtășit toate aceste emoții cu mine de-a lungul anilor. Recunoștință pentru totdeauna. New York pentru totdeauna”.
Magnus Norman, mai vehement decât Stan Wawrinka
Dacă Stan Wawrinka a fost elegant, antrenorul său, Magnus Norman, și-a arătat dezamăgirea că nu a mai putut trăi emoțiile unui ultim turneu de Mare Șlem alături de Stan. „Am tras tare pentru a juca un ultim Grand Slam la 41 de ani, dar nu am reușit. Cu siguranță doare, dar îți mulțumesc pentru toate amintirile frumoase, de pe teren și din afara lui, împreună cu tine și echipa în New York, în ultimii 13 ani”, a scris suedezul pe rețelele de socializare.
Stan Wawrinka se va retrage la finalul acestui an, urmând să marcheze acest moment și în România, la București, pe 12 decembrie 2026, în Sala Polivalentă, locul unde a jucat primul meci în Cupa Davis pentru țara sa, în 2004.
{{text}}