Fotbal   •   Liga 1   •   TRANSFER

„Câte goluri dă Bîrligea în Serie A?” » Ciprian Marica: „Ar fi un vis”

Ciprian Marica, fost atacant român

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  miercuri, 26 august 2026

Ciprian Marica (40 de ani), fostul atacant al naționalei României, a vorbit despre transferul lui Daniel Bîrligea (26) la Frosinone.

Daniel Bîrligea a ajuns deja în Italia pentru a face vizita medicală și pentru a semna cu Frosinone.

Ciprian Marica a fost întrebat câte goluri crede că va marca Bîrligea în acest sezon și consideră că 7 reușite în dreptul atacantului român ar reprezenta o cifră excelentă.

Ciprian Marica: „Dacă Bîrligea dă peste 7 goluri, e vis!”


„Dacă dă peste 7 goluri, e vis la o echipă atât de mică. Dacă dai 7-8 goluri, ești deja pe plus. Sincer, el se plafonase la FCSB. Nu știu din ce motiv, așa că transferul lui s-ar putea să fie de bun augur, să-i dea o altă motivație. Părea că nu mai are prea mult chef. A câștigat ce era de câștigat în România și probabil avea nevoie de o nouă provocare. El are calități și ar putea să prindă un sezon bun”, a spus Ciprian Marica, conform sport.ro.

I-a transmis și fostului vârf de la FCSB la ce ar trebui să se aștepte în contextul în care va juca la o echipă mică dintr-un campionat de top:

„Sincer, m-a surprins transferul lui Bîrligea la Frosinone. FCSB are pretenții mari și deocamdată nu știu cu cine îl înlocuiește pe Bîrligea. Probabil a văzut că am vândut noi pe 1,5 milioane (n.r - pe Doicaru, la Rizespor) și au zis că nu face nici el mai mult. Glumesc, el e jucător de echipă națională și mi se pare o sumă destul de mică.


Înainte, parcă vindeam mai scump jucătorii. Asta e o consecință a rezultatelor proaste din cupele europene și nu prea mai avem cotă. Eu știu cât de greu e să te lupți la retrogradare. Am avut neplăcerea și totodată onoarea să joc pentru Getafe. Știu cât de greu e să joci la o echipă mică într-un campionat puternic. Ai o jumătate de ocazie pe meci și trebuie să dai un gol.

Bine, campionatul Italiei e în scădere și vedem că le cam pleacă jucătorii, iar starurile se duc în Turcia, culmea! E un campionat care trăiește din nostalgia vremurilor trecute. Nici naționala nu mai are reușite și campionatul scade. Totuși, e bine că ducem jucători acolo”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.