International   •   Campionate   •   LIGA CAMPIONILOR

Declarația serii de play-off UCL: „Poate sunt un antrenor de rahat!”

+11 Foto
Paulo Fonseca (53 de ani, 72 de meciuri ca antrenor al lui Lyon), a fost suspendat 9 luni în martie 2025, după ce a lovit un arbitru

Articol de Daniel Scorpie   —  joi, 27 august 2026

Antrenorul Paulo Fonseca a reacționat iritat la o întrebare adresată după înfrângerea lui Lyon în fața lui Fenerbahçe (1-2, 1-1 la Istanbul) în play-off-ul din Champions League, eșec care a însemnat ratarea calificării în grupa de 36 de echipe.

Tehnicianul portughez a cedat nervos la conferința de presă, fiind deranjat de o întrebare despre schimbările sale recente, explicând clar capacitatea sa de a face față criticilor legate de gestionarea meciului.

Fonseca a fost chestionat de ce a așteptat până în minutul 60 pentru a efectua primele schimbări în meciul jucat aseară, în condițiile în care, după ce fusese condus cu 0-2, tocmai a redus diferența. Dar întrebarea n-a fost deloc bine primită de antrenorul lui Lyon, care a replicat tăios.

Paulo Fonseca: „Ce aș putea să spun? M-am obișnuit. La finalul meciului e mereu ușor să vorbești... mereu același lucru”


„E mereu aceeași întrebare, mereu aceeași întrebare, dar m-am obișnuit. Ce aș putea să spun? La finalul meciului e mereu ușor să vorbești... mereu același lucru. Poate că sunt un antrenor de rahat, poate asta e explicația!”, a replicat portughezul.

Antrenorul lui Lyon a așteptat până în minutul 61 pentru a face primele modificări, introducându-i pe Boudache și Atekame în locul lui Ernest Nuamah și Ainsley Maitland-Niles. Acestea au venit imediat după ce Malick Fofana a marcat pentru 1-2, Lyon revenind de la vestiare în urma unei prime reprize slabe, în care Fenerbance s-a desprins la două goluri diferență.

Muriqi a deschis scorul în minutul 24, înainte ca Brown să dubleze avantajul patru minute mai târziu. „Poate de aceea sunt un antrenor groaznic”, a explicat plin de nervi Paulo Fonseca.


După ce i-a introdus pe Boudache și pe Athekame, portughezul și-a continuat schimbările tactice, înlocuindu-l pe Tessmann cu Sulc. Și a așteptat apoi până în minutul 85 pentru ultimele două mutări, Morton și Abner Vinicius cu Bidstrup și Tagliafico.

„Această decizie a stârnit rapid semne de întrebare, fiindcă Lyon mai avea nevoie de un gol ca să împingă returul în prelungiri, pentru a spera la la calificarea în grupa de Liga Campionilor”, a remarcat RMC Sport.

Haos la finalul meciului dintre Lyon și Fenerbahce 

După fluierul final, Matteo Guendouzi, mijlocaș francez trecut și pe la Olympique Marseille, una dintre marile rivale ale lui Lyon, a provocat fanii adverși. A făcut semne largi spre tribună, a aplaudat ironic în timp ce făcea turul stadionului.

Conflictul a degenerat în momentul în care Guendouzi se îndrepta spre cabine. O persoană aflată în tribune a ajuns pe culoarul către vestiare și a încercat să îi aplice fotbalistului o lovitură cu piciorul. A fost momentul în care coechipierii și oamenii din staff-ul lui Fenerbahce au intervenit și l-au pus la pământ pe suporterul francez. În tot acest timp, și alți fani încercau să ajungă în zona conflictului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.