Anunțat la FC Argeș pe 2 iunie, fundașul central cipriot Evagoras Antoniou n-a jucat niciun meci pentru piteșteni, iar jucătorul a cerut rezilierea contractului. Acesta a fost prezentat oficial la AEL Limassol.
Rezervă neutilizată în meciurile jucate de FC Argeș în actualul sezon de Superligă, precum și în Cupa României, fundașul cipriot Evagoras Antoniou a cerut conducerii să-l lase să plece, chiar dacă ajunsese în România în urmă cu aproape trei luni.
FC Argeș și-a oprit procente din transferul lui Antoniou
Oficialii echipei piteștene au acceptat cererea jucătorului și au ajuns la un acord pentru transferul definitiv, gratis, al acestuia la ciprioții de la AEL Limassol, acolo unde jucătorul a semnat un contract valabil până în vara lui 2029.
Fotbalistul în vârstă de 23 de ani revine la echipa la care s-a format în cadrul centrului de copii și juniori, iar FC Argeș va păstra procente dintr-un viitor transfer al acestuia.
Evagoras AntoniouAEL Limassol l-a prezentat pe Evagoras Antoniou
În vârstă de 23 de ani, cipriotul a jucat în sezonul trecut la APOEL Nicosia, unul dintre cele mai importante cluburi din Cipru, unde a bifat 18 apariții în toate competițiile, dintre care 15 în prima ligă.
Evagoras Antoniou
De-a lungul carierei, a mai evoluat pentru cluburi precum AEL Limassol, Kouris Erimis, Panathinaikos B, AD Ceuta și AEZ Zakakiou, înainte de a ajunge la APOEL Nicosia, în vara anului 2024.
Cotat la 350.000 de euro, Evagoras Antoniou a trecut vizita medicală și a fost prezentat oficial, urmând să intre în programul de pregătire al echipei.
{{text}}