Golgeterul ultimei ediții de campionat, Jovo Lukic, 27 de ani, a spus că a trecut cu bine peste anumite probleme medicale, că este 100% apt de etapa cu Petrolul (diseară, ora 21:00, Cluj Arena) și că mintea lui nu este la un transfer
U Cluj - Petrolul este diseară, de la ora 21:00, pe Cluj Arena, iar Jovo Lukic, 27 de ani, a mărturisit că este cu mintea doar la acest duel. Sunt ultimele zile de transfer și în Europa, și apoi și în Superliga, dar golgeterul ediției trecute a încercat să-i liniștească pe suporterii alb-negrilor.
2goluri în 4 meciuri a strâns Lukic în această stagiune pentru U Cluj
Jovo Lukic despre prezentul său la U Cluj: „Concentrarea mea este aici, nu e treaba mea să mă gândesc la alte cluburi"
Atacantul care a reprezentat Bosnia la Campionatul Mondial din America, înscriind acolo la debut, a vorbit înaintea meciului cu "găzarii".
„Am fost dezamăgit după meciul cu Dinamo (n.red 1-2), deoarece eu cred că am jucat foarte bine. Am fost dominanți până când am primit primul gol. După aceea, am început să jucăm din nou și a venit al doilea gol. Joci bine și nu poți marca, primești două goluri și ești condus cu 2-0.
Dar nu am renunțat. Ne-am creat mai multe ocazii, dar nu am reușit să marcăm pentru a egala.
Acum sunt 100% sănătos și pregătit să joc următorul meci (cu Petrolul), aceasta este situația mea. Pentru mine, cel mai important lucru este următorul joc. Dacă încep să mă gândesc la viitor, la ce se va întâmpla peste trei, patru, șase luni, nu cred că va fi bine.
Așa, merg pas cu pas, iar concentrarea mea este aici, la "U" Cluj. Nu vreau să mă gândesc la alte cluburi, nu este treaba mea. Treaba mea este aici, am contract, trebuie să fiu profesionist și atât", a spus bosniacul la conferința de presă.
Nu simt că este o competiție, Alibek Aliev este colegul meu. Sunt mândru de el că a reușit, pentru că eu nu am avut un început ca al lui. A marcat patru goluri în primele patru meciuri, iar asta nu e deloc ușor. Sunt mândru de el și sper să poată continua în acest fel
Jovo Lukic, atacant U Cluj
Radu Constantea a exclus ca Jovo Lukic să ajungă la FCSB: „Un subiect care nu există”
Radu Constantea, președintele lui U Cluj, exclude posibilitatea ca atacantul bosniac să meargă la FCSB, atunci când a fost chestionat ieri, joi, despre subiect.
După plecarea lui Daniel Bîrligea la Frosinone, cei de la FCSB s-au orientat în primul rând către Jovo Lukic, golgheterul sezonului trecut din Superliga.
Gigi Becali ar fi dispus să ofere 1,5 milioane de euro pentru transferul bosniacului, însă U Cluj ar vrea 3 milioane de euro. Cu toate acestea, oficialul ardelenilor a spus că atacantul nu este de vânzare.
„Nu cred. Nu se pune problema la ora actuală de un transfer al lui Jovo Lukic la FCSB. Nu vreau să intru în detalii, cert este că nu putem vorbi despre asta acum.
Nu vorbim despre o strategie. Este un subiect care nu există și nu cred că este ceva de adăugat mai mult”, a transmis Radu Constantea, conform digisport.ro.
{{text}}