Abia intrat în circuitul lui CSL Ștefănești, Andrei Șucu, 17 ani, fiul patronului de la Rapid, întâmpină un obstacol neprevăzut. Titularizat etapa trecută, puștiul nu s-a antrenat deloc cu noua echipă săptămâna aceasta, giuleștenii anunțându-i pe ilfoveni că Șucu Jr. nu e disponibil pentru partida din acest week-end. Drept urmare, el nu a fost inclus în lot pentru partida de sâmbătă, de la Bihor, a aflat Gazeta Sporturilor.
Gruparea din Ilfov a plecat în această dimineață spre Bihor, fără ca Andrei Șucu să se afle în delegația formației pregătite de Mircea Gheorghe. Care e motivul absenței?
Chiar în perioada în care spera că poate lega aparițiile în liga secundă, Andrei Șucu s-a accidentat, au dezvăluit sursele GSP. Astfel, reprezentanții Rapidului i-au anunțat pe omologii din liga secundă că mijlocașul nu poate fi utilizat în partida programată sămbătă dimineața.
Astfel, Andrei Șucu nu s-a prezentat săptămâna aceasta la niciunul dintre antrenamentele echipei din Liga 2! El nu se află, așadar, în lotul celor de la Ștefăneștii de Jos pentru confruntarea de sâmbătă, de la Bihor.
Utilizat de noul club imediat după definitivarea împrumutului de la Rapid, Andrei Șucu a fost titularizat în premieră în partida ilfovenilor cu Cetatea Suceava, 2-1. Utilizat încă din primul minut, puștiul crescut în Giulești a fost schimbat la pauză, după 45 de minute în care a încercat să se integreze în mecanismele noii echipe.
Tânărul fotbalist a ajuns în lotul celor de la Ștefănești în baza noii reguli de cooperare între cluburi. Începând de vara aceasta, a fost aprobată posibilitatea ca jucătorii eligibili pentru regula U21 să evolueze atât pentru echipa-mamă, cât și în Liga 2, în baza unor acorduri de cooperare între cluburi.
Andrei Șucu // foto: Imago Images„Am fost anunțați de Rapid că s-a accidentat”
Tehnicianul divizonarei secunde, Mircea Gheorghe, a afirmat, într-un dialog telefonic cu reporterul site-ului, că Rapid i-a înștiințat pe ilfoveni că Andrei Șucu s-a accidentat.
„Din informațiile pe care le avem, este accidentat și nu l-am mai solicitat pentru meciul nostru de la Oradea, fiindcă am înțeles că a avut o problemă medicală apărută la unul dintre antrenamente și nu a mai făcut obiectul convocării pentru meciul nostru.
N-aș putea să vă spun exact despre este vorba, nu am detalii. Am fost anunțat de către cei de la Rapid că el s-a accidentat la unul dintre antrenamente. Nu știu când va reveni, nu aș putea să vă spun.
S-a mișcat OK (n.r. în primul meci), ba chiar a avut o contribuție la golul doi al nostru, a făcut o recuperare în jumătatea adversă. Per total, a fost OK, având în vedere că a fost primul lui meci alături de noi. Având în vedere toate aceste detalii, a avut o evoluție OK”, a afirmat Mircea Gheorghe.
„Așa ni s-a comunicat săptămâna aceasta”
Vahe Hovakimyan, administratorul public al comunei Ștefăneștii de Jos și totodată președintele Clubului Sportiv, a oferit detalii despre condițiile parteneriatului dintre Rapid și CSL Ștefăneștii de Jos. Astfel, Andrei Șucu și alți jucători aflați în situația sa nu sunt obligați să se prezinte la toate antrenamentele formațiilor care-i utilizează în Liga 2, ci la doar la sesiunile programate în proximitatea partidelor.
„Noi avem un fond comun în baza acordului de cooperare. Săptămâna aceasta, așa ni s-a comunicat. Ni s-a comunicat că-l avem pe Senciuc (n.r. fundașul dreapta Ștefan Senciuc, care aparține tot de Rapid), dar Andrei nu e. Nu cunosc mai mult.
În baza acordului, o parte din antrenamente, de la începutul săptămânii, le face cu clubul de Liga 1, iar după aceea, în a doua parte a săptămânii, face două-trei antrenamente cu clubul nostru. Plus, ulterior, meciul. Antrenorii sunt cei care se înțeleg”, a punctat Hovakimyan, pentru GSP.
Andrei Șucu a debutat în Superligă în 2025
De meserie mijlocaș ofensiv, Dan Șucu a bifat prima apariție în prima ligă sub comanda lui Marius Șumudică, cel care i-a oferit debutul la seniori la finalul sezonului 2024-2025, în play-off, împotriva celor de la U Cluj. A intrat pe finalul partidei și a bifat doar câteva minute (unul în timpul regulamentar plus prelungiri).
Sezonul trecut, el nu a intrat în planurile lui Costel Gâlcă și a evoluat doar pentru echipa U18 a clubului, deși a fost pe banca echipei de seniori în câteva rânduri, situație regăsită inclusiv în debutul sezonuuil actual. Când a debutat la Rapid a ales numărul 50 și a decis să joace pe spate cu prenumele, fără numele de familie.
{{text}}