Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL - FC BOTOȘANI

Farul - FC Botoșani 0-0 » Sarabanda ratărilor la Malul Mării: gazdele cu penalty ratat, oaspeții cu două bare!

Farul - FC Botoșani

Articol de Daniel Grigore   —  duminică, 30 august 2026

Farul și FC Botoșani au remizat alb în etapa 7 a Superligii. La cum s-a jucat în prima parte, e o minune că meciul s-a încheiat fără gol.

Trecuseră doar 74 de secunde când am asistat la prima ocazie importantă a jocului. Mamadou Diarra a avut prea multă încredere în ceea ce poate cu mingea la picior, a fost deposedat de Ahlinvi, iar Sima, intrat în posesie, a șutat peste poartă de la marginea careului advers.

Oaspeții au răspuns prin Mailat, singur cu Rafa Munteanu după ce pasa lui Bodișteanu a străpuns liniile adverse. Finalizarea șeptarului a fost de efect, un lob rafinat, dar mingea a fost lovită prea tare și nu a coborât la timp (15').


Minutul 27 a adus a doua mare ocazie a Botoșaniului: centrare din corner, Diarra deviază cu capul, Dumiter se aruncă spre minge și o lovește în careul mic, la nici doi metri de poartă, dar nu reușește să cadreze.

Farul n-a vrut să se lase mai prejos și a punctat la rândul ei în clasamentul marilor ratări. Cu mingea la picior în careul advers, avându-l în față doar pe Anestis, căpitanul Denis Alibec a șutat pe lângă poartă în minutul 36!

Câteva minute nebune: bară -> penalty -> ratare -> gol anulat!

Sarabanda ratărilor a continuat la poarta Farului: în minutul 38, Mailat a purtat o acțiune în viteză în partea dreaptă și a centrat în fața porții, de unde Dumiter, din săritură, a reluat în bara transversală.


Mingea a rămas în joc și jucătorii Farului au circulat-o rapid până în careul advers, unde Bodișteanu l-a faultat pe Țicu, care-i luase fața. Denis Alibec a executat în minutul 41, Anestis i-a apărat șutul, mingea a revenit la șeptar din partea lui Țicu, iar Alibec nu a iertat a doua oară. Problema? El se afla în ofsaid în momentul în care a Țicu lovise balonul, astfel că golul a fost ulterior anulat!

Așadar, 0-0 la pauză; la ce ocazii au avut cele două formații, e un miracol că niciuna nu a înscris... un gol valabil.

O bară, apoi prea puțin

Am consemnat prima ocazie importantă a părții secunde la numai 5 minute de la reluarea jocului. Mailat a preluat în tușă, și-a făcut mingea spre interior și s-a încumetat să șuteze de la mare distanță. Balonul a lovit bara transversală!

La modul general, moldovenii au părut să aibă un plus în partea secundă, reușind să țină mingea departe de propria poartă. Dar și jucătorii lui Ovidiu Sabău au stat bine pe teren, limitând pericolul adversarilor la ce au putut produce din faze fixe: lovitură de cap a lui Miron după un corner (68'), respectiv șut peste poartă al lui Mitrov din lovitură liberă (85').

Farul a încercat mai mult după minutul 80 și a avut două șanse bune, prin Marincean, blocat de Anestis (85'), și Bouzamoucha (86'), care a ratat puțin poarta. La această a doua fază, gazdele au cerut penalty după ce Enriko Papa a lovit mingea cu mâna stângă în propriul careu.

Chivulete le-a refuzat gazdelor un al doilea penalty

VAR-ul Iulian Dima l-a chemat pe Andrei Chivulete la margine, să analizeze dacă nu cumva se impunea penalty la acea fază, iar „centralul” a hotărât că nu, refuzându-le gazdelor șansa unui al doilea penalty.

La ce au arătat reluările, pare că Andrei Chivulete a judecat corect: Dican șutase mingea în mâna lui Papa din imediata apropiere a acestuia.

S-a terminat 0-0, primul meci din acest nou campionat în care Farul nu înscrie.

FINAL » Farul - FC Botoșani 0-0

  • 2.978 de spectatori au fost la stadion, asistență oficială.

4 minute de prelungire.

Min. 87: în cabina VAR se analizează un posibil penalty pentru Farul, după ce Enriko Papa a lovit mingea cu mâna stângă în propriul careu. Dican lovește balonul de lângă Papa și-l trimite în mâna mijlocașului advers, pe care nu o avea lipită de corp. Chemat la margine, Andrei Chivulete alege să NU dea penalty!

Min. 86: încă o șansă pentru dobrogeni, Bouzamoucha nu prinde însă poarta.

Min. 85: cea mai mare ocazie a Farului din această repriză - Marincean (17 ani) a șutat, Anestis a respins în corner.

Min. 85: Mitrov șutează din lovitură liberă, dar trimite peste poartă.

Min. 68: oaspeții continuă să pună presiune. Andrei Miron reia cu capul după un corner, mingea se duce puțin peste poartă.

Min. 67: acțiune bună a lui Dumiter, dar șutul îi este blocat de Dican.

Min. 63: două schimbări în tabăra oaspete - au intrat Idowu și Mitrov, au ieșit Mailat și Bodișteanu.

Min. 50: doar 5 minute trec prin partea secundă până la prima mare șansă de gol. Mailat preia în tușă, face mingea spre interior și încearcă o execuție de la mare distanță. Balonul lovește bara transversală!

PAUZĂ la Ovidiu. Scorul e 0-0, după o primă repriză plină de ratări monumentale.

Min. 41: Fază incredibilă la Ovidiu. Denis Alibec a ratat de la 11 metri, Anestis a respins în lateral. Farul a recuperat rapid, mingea a ajuns în centrul careului, de unde Alibec a înscris. Reușita a fost însă anulată de VAR, după 3 minute de analiză.

Min. 39: Farul a plecat pe contraatac după bara lui Dumiter, Alibec i-a pasat lui Țicu, iar acesta a obținut penalty. Bodișteanu i-a dat un șut în gambă fundașului stânga.

Min. 38: Uluitor, Dumiter și-a bătut joc de o nouă șansă imensă. Atacantul a dat în bară din 5 metri, din poziție centrală. Munteanu a scăpat din nou.

Min. 37: Denis Alibec a ratat o ocazie uriașă. A trimis pe lângă, cu stângul, din postură de 1 la 1 cu portarul advers.

Min. 27: Ce ocazie pentru Dumiter. Golgeterul lui FC Botoșani a trimis pe lângă poartă din 2 metri, după o centrare în forță în careul mic. Rafael Munteanu era bătut.

Min. 16: Pe contraatac, Botoșani a avut cea mai mare ocazie a meciului. Mailat a dat o scăriță peste poartă, din postură de 1 la 1 cu Rafael Munteanu.

Min. 14: Farul domină startul partidei. Echipa lui Sabău are posesia, în timp ce elevii lui Marius Croitoru stau în apărare și încearcă să blocheze acțiunile gazdelor.

Min. 7: Ocazie pentru Farul. Sima a centrat în fața porții, Miron a respins pe lângă poartă, fiind la un pas de autogol.

Min. 2: Prima ocazie a meciului le aparține gazdelor. Sima a șutat peste poarta lui Anestis.

Min. 1: A început meciul

Înainte de meci s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Nae Ungureanu.

Farul - FC Botoșani, echipe de start

Farul (3-4-3): R. Munteanu - Bouzamoucha, Dican, Gustavo - Sîrbu, Njike, Ahlinvi, Țicu - Sima, Alibec, Radaslavescu

Rezerve: Buzbuchi - Cercel, Banu, C. Ganea, Goncear, Ferreira, Larie, Marincean, N. Popescu, Sylvestre, R. Tănasă, Vojtus

Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

FC Botoșani (4-3-3): Anestis - Bayeye, Miron, Diarra, Ilaș - Lucas de Vega Limas, Petro, Papa - Bodișteanu, Dumiter, Mailat

Rezerve: Gurău, Creț, Bordeianu, Diaw, Gama, Idowu, Kovtalyuk, Markovic, Mitrov, Sadiku, Sorodoc, Suchianu

Antrenor: Marius Croitoru

Stadion: „Academia Gheorghe Hagi”

Arbitru: Andrei Chivulete (București). Asistenți: Florin Neacșu (Pitești), Mihăiță Necula (București)

Arbitru VAR: Dima Iulian (București). Arbitru AVAR: Porumbel Valentin (Călărași)

Clasamentul la zi în Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.