U Cluj a anunțat transferul lui Noah Loosli (29 de ani) sâmbătă dimineață, a doua zi după eșecul cu Petrolul, 2-3 pe teren propriu. Fundașul central elvețian a ajuns în Ardeal din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Bochum.
U Cluj mai căuta un fundaș central după ce l-a vândut pe Andrei Coubiș la Lincoln, în liga a doua din Anglia, și a ajuns la varianta Loosli.
Elvețianul are 28 de apariții în stagiunea trecută din 2.Bundesliga în tricoul lui Bochum. În 2024-2025 jucase 13 partide pentru Furth în liga a doua germană.
U Cluj a anunțat transferul lui Noah Loosli
„FC Universitatea Cluj realizează o nouă mutare pe piața transferurilor odată cu aducerea experimentatului fundaș central elvețian Noah Loosli (29 de ani), care a evoluat în stagiunea precedentă în 2. Bundesliga, pentru VFL Bochum”, a transmis U Cluj pe site-ul clubului.
Loosli a început fotbalul la formația Grasshopper Zurich, care l-a împrumutat la Wohen și Schaffhausen în primii ani ai carierei. În 2018, a fost vândut la Lausanne Sport pentru 470.000 de euro.
După 3 ani s-a întors la clubul care l-a crescut, iar în 2023 a ajuns în Germania, la Bochum. În ianuarie 2025 a fost împrumutat jumătate de sezon la Furth, în iunie s-a întors și a devenit titular.
10 meciuriare Loosli în Bundesliga
De-a lungul carierei, fostul internațional de tineret al Elveției a adunat 10 meciuri în Bundesliga, 41 de partide în 2.Bundesliga și 101 jocuri în prima ligă elvețiană. Are 1,86m înălțime, e dreptaci și e cotat la 850.000 de euro pe Transfermarkt
CV-ul lui Loosli, prezentat de U Cluj
Nume: Noah Loosli
Data nașterii: 23 ianuarie 1997
Poziție: fundaș central
Înălțime: 1,86 m
Zece meciuri în Bundesliga
Cifre în liga a doua din Germania: 41 de meciuri – un gol, o pasă decisivă
Cifre în prima ligă din Elveția: 101 meciuri - trei goluri, două pase decisive
Cifre în liga a doua din Elveția: 76 de meciuri – șapte goluri, două pase decisive
38 de prezențe pentru naționalele de juniori și tineret ale Elveției
Echipe pentru care a evoluat până în prezent: FC Windisch (juniori), Grasshopper Zürich, FC Wohlen, FC Schaffhausen, FC Lausanne-Sport, VFL Bochum, SpVgg Greuther Fürth.
{{text}}