Manchester United a obținut o victorie categorică pe Old Trafford, 5-2 în fața celor de la Ipswich Town, în etpa 2 din Premier League. După o primă repriză modestă, echipa lui Michael Carrick s-a dezlănțuit în partea secundă, iar Bruno Fernandes (31 de ani) a fost omul serii, cu un hat-trick și o pasă decisivă.
La doar câteva zile după ce a primit premiul pentru cel mai bun jucător al ediției trecute de Premier League, Bruno Fernandes a oferit o nouă demonstrație de clasă.
Bruno Fernandes, MVP în Manchester United - Ipswich
Ipswich a început mai precaut, dar a fost mai periculoasă. Enciso a amenințat pe contraatac, apoi Maeda l-a pus la încercare pe Lammens, care a intervenit excelent în ambele situații.
Portarul belgian nu a mai putut evita golul în minutul 29. Fatawu a trecut de Luke Shaw și a centrat la bara a doua, unde Leif Davis a apărut și a deschis scorul. Ipswich putea face chiar 2-0 la scurt timp, dar același Davis a finalizat slab.
În minutul 40, Marcelino Nunez a alunecat, Matheus Cunha a recuperat mingea și i-a pasat lui Bruno Fernandes, iar portughezul a finalizat cu piciorul stâng pentru 1-1.
Dominația gazdelor din repriza secundă a fost totală. Manchester United a expediat 22 de șuturi după pauză, cu 19 mai multe decât Ipswich, și a ținut adversara aproape permanent în propria jumătate.
Mbeumo putea aduce echipa în avantaj mai devreme, însă a trimis în bară după o pasă a lui Rashford. Golul de 2-1 a venit în minutul 56. Maguire a șutat, Greaves a deviat, iar mingea a intrat în propria poartă.
Patru minute mai târziu, același Greaves l-a faultat în careu pe Matheus Cunha, iar Bruno Fernandes a transformat lovitura de la 11 metri pentru 3-1.
În minutul 67, Mbeumo a șutat, mingea a fost deviată de un fundaș și a ajuns perfect la Bruno Fernandes, care a finalizat pentru hat-trick. Căpitanul lui United nu s-a oprit aici.
În minutul 82, Fernandes i-a pasat lui Mbeumo, iar camerunezul l-a lobat elegant pe Scherpen și a dus scorul la 5-1. Pentru portughez a fost a patra contribuție decisivă a serii, după cele trei goluri marcate.
Akpom a redus din diferență în minutul 90+1 pentru Ipswich. În urma acestui rezultat, United obține prima victorie a sezonului după eșecul de etapa trecută, 0-2 pe terenul lui Hull.
{{text}}