FRF a anunțat că la partida din Nations League dintre România și Bosnia, despre care se știa că se va juca fără spectatori, nu vor avea acces nici măcar copiii legitimați la academiile de fotbal din țară.
România - Bosnia, duel din a doua rundă a grupei din Nations League, se joacă luni, 28 septembrie, ora 21:45, pe Arena Națională din București
Decizia este legată de problemele logistice. Cu toate că FRF își dorea ca mii de tineri fotbaliști din toată țara, nu doar din București, să vină pe Arena Națională, ziua în care este programat meciul, luni, 28 septembrie, a pus organizatorii într-o situație dificilă.
Aceștia nu doresc să își asume responsabilitatea drumului de întoarcere, dar nici afectarea programului educațional.
Nici copiii nu vor avea acces la România - Bosnia
România va juca fără spectatori meciul cu Bosnia din cauza unei decizii a forului european luată în urmă cu aproape doi ani, în toamna anului 2024, după ce Kosovo a părăsit terenul în minutele de prelungire ale meciului de pe Arena Națională, în Liga Națiunilor, acuzând mesaje xenofobe ale fanilor români.
Cazul a ajuns să fie judecat de UEFA, care a oferit victoria României, scor 3-0, la „masa verde”. A administrat o pedeapsă și pentru FRF: un meci cu porțile închise și o amendă de 128.000 de euro. Chiar dacă de atunci naționala a jucat mai multe meciuri acasă, pedeapsa va fi ispășită abia în toamnă, deoarece se aplică în cadrul aceleiași competiții.
Conform deciziei Comisiei de Disciplină a UEFA, meciul România – Bosnia și Herțegovina, programat în data de 28 septembrie 2026, pe Arena Națională, se va disputa fără spectatori.
De această dată, nu va fi permis nici accesul copiilor. Cu toate că în trecut, la partidele cu Norvegia și Andorra, atmosfera a reprezentat un succes emoțional, decizia FRF pentru meciul de la finalul lunii septembrie are la bază concluzii trase din experiențele anterioare și principii stricte de echitate și siguranță.
Federația Română de Fotbal nu poate permite ca accesul să fie rezervat doar școlilor și academiilor din București sau din proximitatea Capitalei, fiind obligată să asigure egalitatea de șanse pentru zeci de mii de copii care își doresc să vină din toate colțurile țării, chiar și din județe îndepărtate precum Bihor, Maramureș, Botoșani sau Suceava.
O astfel de desfășurare logistică devine însă imposibil de gestionat în siguranță deplină din cauza a două riscuri majore: pe de o parte, meciul se dispută la 21:45, iar a doua zi este zi de școală și ar forța copiii să lipsească, afectându-le programul educațional; iar pe de altă parte, plecarea de la stadion după miezul nopții și parcurgerea drumului de întoarcere, chiar și 9-10 ore pe timp de noapte, ar supune minorii și însoțitorii lor unor riscuri majore de oboseală și siguranță rutieră, o responsabilitate pe care FRF consideră că nimeni nu ar trebui să și-o asume.
- comunicatul emis de FRF
Nu ar fi fost prima dată când copiii puteau să vină pe Arena Națională. Cel mai recent exemplu este din preliminariile pentru precedentul Campionat European, atunci când, tot după un meci cu Kosovo, România a fost sancționată și a trebuit să joace fără spectatori. A reușit să adune însă peste 21.000 de copii sub 14 ani la victoria 4-0 cu Andorra.
Un alt caz cunoscut este meciul cu Norvegia, din preliminariile Campionatului European din 2020, atunci când 30.000 de copii au animat tribunele celui mai mare stadion din țară.
Programul complet al României în Nations League
25 septembrie, 21:45: Suedia - România (Strawberry Arena, Solna)
28 septembrie, 21:45: România - Bosnia (Arena Națională)
2 octombrie, 21:45: Polonia - România (Stadion Narodowy, Varșovia)
5 octombrie, 21:45: România - Suedia (Arena Națională)
14 noiembrie, 21:45: România - Polonia (Arena Națională)
17 noiembrie, 21:45: Bosnia - România (Bilino Polje Stadium, Zenica)
{{text}}