Aventura lui Mirel Rădoi (45 de ani) în Turcia s-a încheiat prematur. Tehnicianul român s-a despărțit de Gaziantep după eșecul cu Rizespor, scor 1-2, din etapa a 4-a a campionatului.
La doar câteva minute după publicarea comunicatului oficial, Dagdeviren Guney, vicepreședintele clubului, i-a transmis un mesaj lui Mirel Rădoi.
Oficialul lui Gaziantep a avut numai cuvinte de laudă la adresa românului și a susținut că acesta a fost unul dintre cei mai de caracter oameni cu care a lucrat.
Vicepreședintele lui Gaziantep, mesaj pentru Mirel Rădoi după despărțire: „Drum bun, om bun”
Dagdeviren Guney, om de afaceri influent în Turcia, a sugerat că despărțirea a venit pe fondul lipsei de compatibilitate dintre cele două părți și a ținut să-i ureze toate cele bune fostului antrenor al echipei.
Între conducerea clubului și Mirel Rădoi au existat mai multe neînțelegeri, iar în cele din urmă cele două părți au decis să încheie colaborarea.
„N-ar fi deloc exagerat să spunem că este unul dintre cei mai de treabă oameni cu care am lucrat. Dar, să spunem că uneori pur și simplu lucrurile nu se leagă. Drum bun, om bun. Și despărțirile fac parte din iubire...”, a scris Dagdeviren Guney pe X.
Mirel Rădoi și-a exprimat în mai multe rânduri nemulțumirea față de transferurile realizate de Gaziantep, dar și față de starea gazonului de pe stadioanele din Turcia. În cele din urmă, tehnicianul român s-a despărțit de club și rămâne de văzut care va fi următoarea sa destinație.
Bilanț modest pentru Mirel Rădoi la Gaziantep
Mirel Rădoi a preluat-o pe Gaziantep pe 22 aprilie, după despărțirea de FCSB, produsă în timpul play-out-ului. În cele 7 meciuri petrecute pe banca formației din Turcia, Rădoi a înregistrat o victorie, o remiză și cinci înfrângeri, pentru o medie de 0,57 puncte pe meci.
În locul tehnicianului român ar urma să fie instalat Cagdaş Atan. Antrenorul turc nu a mai pregătit nicio echipă din februarie 2026, ultima sa experiență fiind la Konyaspor. Ca jucător, Cagdaş Atan a evoluat în 11 partide pentru Gaziantep.
{{text}}