International   •   Campionate   •   Barcelona

Nemulțumirea lui Hansi Flick după Barcelona - Rayo Vallecano 5-2: „Trebuie să îmbunătățim anumite faze”

Hansi Flick, antrenorul Barcelonei/ Foto: Imago Images

Articol de Sebastian Vasile   —  marţi, 01 septembrie 2026

Hansi Flick a comentat victoria Barcelonei cu 5-2 împotriva lui Rayo Vallecano, în partida din etapa a treia din La Liga.

Antrenorul german nu e pe deplin mulțumit de succes, deși echipa blaugrana a făcut spectacol pe Spotify Camp Nou.

Hansi Flick, după ce Barcelona i-a dat 5 lui Rayo: „Trebuie să îmbunătățim anumite faze”

„În prima repriză am jucat fantastic. Am reacționat bine după golul primit, ceea ce este ceva ce se poate întâmpla. Când jucăm acasă, trebuie să controlăm mai bine meciul. Să avem mai mult posesia mingii. Mentalitatea noastră, la fel ca și a unor jucători, este să ne aruncăm în atac, dar uneori este necesar să încetinim ritmul. Cele trei puncte sunt importante. Am început bine sezonul.


Am jucat foarte bine în prima repriză împotriva lui Rayo, am reacționat bine după primul lor gol. Trebuie să îmbunătățim anumite faze... stilul nostru necesită recuperarea rapidă a posesiei mingii. Este mai ușor când mingea este la tine”, a început Flick.

Hansi Flick, despre Rodri: „Trebuie să se îmbunătățească”

Apoi, a vorbit despre rolul unuia dintre noile achiziții ale echipei, Rodri, care a fost una dintre cele mai așteptate transferuri ale verii. Acesta a început partida pe banca de rezerve și a intrat pe teren la mijlocul reprizei secunde.

„Rodri este aici pentru a controla meciul în anumite momente. Trebuie să se îmbunătățească, deoarece este cu noi doar de câteva zile. Trebuia să avem mai mult control, deoarece adversarul a fost foarte bun și a avut mulți jucători care știu să găsească spații libere”, a spus Flick.


Hansi Flick: „Gabriel Jesus este un transfer extraordinar”

Ulterior, antrenorul principal a fost întrebat și despre ultimul transfer, Gabriel Jesus.

Gabriel Jesus. Foto: Instagram

„Gabriel este un atacant de top. Ne poate aduce multe lucruri bune. A revenit după o accidentare și cred că este bine. Am vorbit cu el după-amiază. A fost surprins. Îmi place stilul său, modul în care joacă... se potrivește stilului nostru. Este un transfer extraordinar, Deco a făcut o treabă fantastică”, a mai spus Flick.

Desigur că mă așteptam la o astfel de performanță de la Raphinha, este un fotbalist de clasă mondială. Îl vreau mereu în echipa mea. Iar faptul că este căpitan este un lucru bun pentru el. Astăzi s-au întâmplat multe lucruri care m-au făcut fericit, unii jucători tocmai au sosit și sunt deja la un nivel înalt. Și spiritul de echipă este fantastic. Trebuie să îmbunătățim anumite situații și o vom face. Cred că Yamal vrea mereu să se îmbunătățească și poate face asta. Sunt foarte mulțumit de el. Modul în care joacă... este incredibil de privit. Este la un nivel extraordinar.



- Hansi Flick, antrenorul Barcelonei

Clasamentul din LaLiga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.