Cătălin Cîrjan, căpitanul lui Dinamo, are ofertă din MLS, de la Minnesota United, chiar pe finalul perioadei de mercato.
Roș-albii discută cu formația din nordul Statelor Unite ale Americii, unde fereastra de transferuri se închide în următoarele 48 de ore, astfel că timpul pentru negocieri este limitat, potrivit jurnalistului Emanuel Roșu.
Cătălin Cîrjan poate ajunge în SUA
În iarnă, Cîrjan a fost dorit în Ucraina, la Metalist Harkov, echipă care plătea o sumă considerabilă, peste 4 milioane de euro. Atunci, mutarea nu s-a concretizat, iar „decarul” bucureștenilor și-a prelungit înțelegerea cu Dinamo până în vara lui 2029.
Portalul de specialitate transfermarkt îl evaluează pe Cîrjan la 3 milioane de euro, sumă care se apropie de cea pe care conducerea dinamovistă speră să o obțină în schimbul acestuia. Mutarea are șanse să se concretizeze, conform surselor Gazetei, ținând cont și de faptul că Dinamo vrea să recupereze din deficitul bugetar. Prima ofertă a americanilor a fost respinsă, potrivit fanatik.ro.
Dinamo urmează să răspundă cu o contraofertă propunerii venite din Statele Unite. Planul americanilor este ca fotbalistul să plece inițial sub formă de împrumut, iar transferul să poată deveni definitiv în 2027, pentru 3,4 milioane de dolari. Plata nu ar fi făcută însă integral, ci eșalonat, în mai multe tranșe, ultima urmând să fie achitată abia în 2029.
Crescut la academia celor de la Arsenal, Cîrjan a avut o primă experiență ratată în România, la Rapid. A ajuns la Dinamo în vara lui 2024. Până acum, a îmbrăcat tricoul roș-albilor în 93 de partide, reușind 17 goluri și 10 pase decisive.
În actualul sezon, are un gol, din penalty, cu Universitatea Craiova (5-1), precum și două pase decisive, una chiar în ultima partidă de campionat, când l-a asistat pe Mamoudou Karamoko în remiza cu Corvinul Hunedoara de la Arad, scor 1-1. Acesta și-a atras și multe critici după respectiva partidă, fiindu-i imputată ratarea uriașă din repriza a doua, care ar fi putut securiza roș-albilor toate cele trei puncte.
La Dinamo, pentru preţul corect cam toată lumea e de vânzare, cu excepţia celor pe care i-am transferat acum.
- Andrei Nicolescu, președinte Dinamo
{{text}}