Sporturi   •   Tenis   •   ANUNȚ

Jaqueline Cristian a făcut anunțul: „Ne vedem anul viitor”

Jaqueline Cristian, la Wimbledon/Foto: Facebook (Jaqueline Cristian)

Articol de Tudor Belivacă   —  marți, 01 septembrie 2026

Jaqueline Cristian (28 de ani, locul 44 WTA) a anunțat că nu va mai participa la niciun turneu în 2026. Se concentrează deja pe sezonul următor.

Decizia vine după ce Jaqueline Cristian a suferit o accidentare și s-a operat la genunchiul drept. Tenismena a transmis că nu vrea să-și grăbească recuperarea, iar din această cauză a decis să nu mai concureze în ultimele luni din 2026 și să revină „mai puternică, mai înfometată și mai bună decât înainte”.

Jaqueline Cristian: „După ce m-am gândit mult la asta, am decis să-mi închei sezonul aici și să-i dau corpului meu timpul necesar”

„Am învățat că revenirile nu se întâmplă întotdeauna în termenul dorit.


Recuperarea mea merge bine și fac progrese în fiecare zi, dar am avut și câteva eșecuri pe parcurs. După ce m-am gândit mult la asta, am decis să-mi închei sezonul aici și să-i dau corpului meu timpul necesar pentru a se recupera complet.

Desigur, mi-aș dori să pot fi din nou acolo, în competiții. Dar acum, cel mai inteligent lucru pe care îl pot face este să am răbdare, să am încredere în proces și să-mi concentrez toată energia pe reconstrucție.

Nu sunt interesată să mă grăbesc să revin. Vreau să revin pregătită. Mai puternică, mai înfometată și mai bună decât înainte. Așa că, deocamdată, mă întorc la muncă. Construiesc în liniște spre 2027.

Acesta nu este sfârșitul sezonului meu așa cum mi l-am imaginat, dar poate este începutul unei reveniri și mai bune. Ne vedem anul viitor”, a fost mesajul lui Jaqueline Cristian, postat pe pagina sa de socializare.


  • Ultimul meci jucat de Jaqueline Cristian a fost la Wimbledon, pe 29 iunie. Atunci a pierdut în fața lui Jovic, scor 6-7, 0-6.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.