International   •   Campionate   •   MERCATO

Imagini incredibile! Vândut împotriva voinței lui în ultimele ore de mercato, a plâns în hohote când a plecat spre noua echipă

+17 Foto
Pablo Garcia, în lacrimi după ce a plecat de la Betis

Articol de Sergiu Alexandru   —  miercuri, 02 septembrie 2026

Extrema Pablo Garcia (20 de ani) a oferit imaginile serii în Spania, după ce a fost transferat de Betis la Racing Santander. El a început să plângă la plecarea de la sediul clubului.

Spaniolul a jucat toată viața la Betis. A trecut pe la echipele de juniori, pentru ca în vara lui 2025 să facă pasul la prima echipă. În acest sezon a jucat trei meciuri pentru Betis, dar, în ultima zi a perioadei de mercato, a fost cedat la Racing Santander pentru 5,5 milioane de euro.

FOTO. Pablo Garcia, în lacrimi după ce a plecat de la Betis

+17 Foto
Pablo Garcia, în lacrimi după ce a plecat de la Betis

Transferul nu a fost unul dorit de mijlocaș. Betis a fost nevoită să-l vândă din cauza problemelor financiare, iar plecarea după 15 ani petrecuți la echipa andaluză l-a afectat teribil. Marți seara, a fost surprins plecând de la sediul lui Betis cu lacrimi în ochi, vizibil afectat de transfer. Nu a putut oferi declarații reporterilor care îl filmau în mașina mamei sale.

În schimb, a vorbit cu presa tatăl său, Ramon Garcia: „L-ați văzut pe băiat cu mama lui, nu? A mers în vestiar după lucrurile lui... Ne simțim foarte rău. Ni s-a spus foarte târziu că va pleca. Dar asta e. O să meargă la Racing, se va antrena și cu siguranță va da totul pentru a-i face fericiți pe cei de acolo. Dar e vorba de 15 ani petrecuți aici... O viață întreagă”, a spus acesta, potrivit Marca.

Internațional de tineret al Spaniei (5 meciuri și două goluri), Pablo Garcia are în total 38 de partide la Betis, în care a reușit 12 goluri și 6 pase de gol.

După trei etape jucate din noul sezon din La Liga, Racing Santander are patru puncte și e pe locul 9. Betis, fosta echipă a lui Garcia, e pe locul 6, cu 7 puncte adunate.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.