Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ

Răsturnare de situație » U Cluj a fost refuzată de înlocuitorul lui Coubiș

Petko Hristov a refuzat-o pe U Cluj. Foto: Imago

Articol de George Nistor   —  miercuri, 02 septembrie 2026

Fundașul central Petko Hristov a refuzat oferta celor de la U Cluj. Căpitanul Speziei, în vârstă de 27 de ani, dorește să-și continue cariera în la un alt club. Totuși, varianta unui transfer în Ardeal nu este definitiv închisă.

„Șepcile Roșii” l-au identificat pe internaționalul bulgar, pe final de mercato, drept principala variantă pentru înlocuirea lui Andrei Coubiș, transferat la Lincoln City, în schimbul a 3 milioane de euro.

Negocierile au avansat în ultimele zile, dată fiind și relația foarte bună pe care Răzvan Zamfir, directorul sportiv al clujenilor, o are cu omologul său de la clubul din Serie C, Guido Angelozzi.

Petko Hristov a refuzat-o pe U Cluj


Din informațiile Gazetei Sporturilor, Hristov nu a acceptat propunerea venită de la U Cluj și așteaptă o altă variantă de transfer. Totuși, fundașul bulgar nu a închis însă definitiv ușa clujenilor și ar putea reveni asupra deciziei dacă nu va apărea o ofertă pe placul său.

În Italia, perioada de mercato s-a încheiat pe 1 septembrie, astfel că Hristov ar mai putea ajunge la un alt club italian în afara ferestrei doar dacă s-ar despărți de Spezia și ar deveni jucător liber de contract.

Fundașul bulgar evoluează în fotbalul italian din 2017, atunci când Fiorentina l-a cumpărat de la Slavia Sofia pentru 1,7 milioane de euro.

Din perspectiva Speziei, plecarea lui Hristov este iminentă, întrucât nu-i mai poate susține salariul. Spezia, retrogradată în Serie C la finalul sezonului trecut, este dispusă să renunțe la căpitanul său, care mai are doi ani de contract. Pretențiile italienilor sunt în jurul sumei de 400.000 de euro.


1,5 milioane de euroeste cota de piață a lui Petko Hristov, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com

22de selecții are Petko Hristov în naționala Bulgariei, pentru care a debutat în 2021, la 22 de ani, sub comanda lui Yasen Petrov.

Crescut la Levski și Slavia Sofia, apărătorul a mai evoluat de-a lungul timpului pentru pentru Ternana, Bisceglie și Pro Vercelli, înainte de a ajunge definitiv la Spezia, în vara lui 2021, care l-a împrumutat pentru șase luni la Venezia.

În Serie A, bulgarul a acumulat 26 de apariții și a marcat un gol, iar pentru Spezia a adunat 118 meciuri, 6 goluri și 3 pase decisive.

Petko Hristov nu intenționează să evolueze în Superliga. Foto: Imago

U Cluj caută urgent un fundaș central

„Studenții” insistă pentru aducerea unui stoper după despărțirea de Andrei Coubiș. Cristiano Bergodi a cerut întăriri în centrul defensivei, iar conducerea încearcă să-i aducă rapid un înlocuitor.

U Cluj și-a completat recent lotul cu mijlocașul Luca Szimionaș (19 ani) și portarul Vlad Rafailă (21 de ani). Primul a revenit în România după experiența de la Hellas Verona.

Rafailă a ajuns la Cluj din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Farul. Goalkeeper-ul aflat în circuitul naționalei U21 a trecut în perioada junioratului prin academiile lui Lecce și Betis Sevilla.

Sunt mulțumit de jucătorii pe care îi am, nu e problemă, dar e normal că trebuie să-l înlocuiești. Ce facem? Pleacă unul și după spunem că echipa e mai bună, cum am auzit că e mai bună decât anul trecut? Nu! L-ai pierdut pe Coubiș. Ne mai trebuie transferuri, conducerea știe. Vorbesc întotdeauna cu conducătorii noștri. Ei știu că noi avem oricum nevoie de încă ceva. Nu mult, adică poate puțin, dar trebuie încă ceva.

- Cristiano Bergodi, antrenor U Cluj

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.