Carlos Alcaraz (23 de ani, #3 ATP), deținătorul titlului la US Open, s-a calificat în turul al treilea al turneului, după ce a revenit spectaculos în meciul cu portughezul Jaime Faria (23 de ani, #72 ATP). Spaniolul a cedat primul set, dar a triumfat în cele din urmă cu 4-6, 6-0, 6-3, 6-2.
Deși a avut parte de un început dificil de meci, spaniolul și-a respectat statutul de al doilea favorit al turneului, impunându-se într-un meci care a durat 2 ore și 41 de minute.
Carlos Alcaraz, demonstrație de forță în turul al doilea de la US Open
Meciul nu a început în cel mai bun mod pentru numărul 3 mondial, care a pierdut primul set cu 4-6. Momentul de cotitură a venit în setul al doilea, la 0-1 pentru Faria, când Alcaraz a fost sub presiune la propriul serviciu, fiind condus cu 15-40. Spaniolul a salvat mingile de break și a câștigat game-ul, iar din acel moment revenirea a început.
Acest moment a marcat începutul unei serii impresionante de opt game-uri consecutive în favoarea spaniolului. El nu i-a mai cedat niciun game adversarului său în setul al doilea (6-0) și a preluat rapid conducerea și în al treia treilea set, pe care l-a câștigat categoric (6-3).
Jaime Faria a comis nu mai puțin de 11 duble greșeli pe parcursul meciului, ceea ce a influențat negativ stabilitatea sa în momentele decisive. În cele din urmă, Carlos Alcaraz a câștigat al patrulea set (6-2) și a obținut victoria, după un joc solid.
Carlos Alcaraz // foto: imago imagesDupă meci, spaniolul a vorbit despre cât de dificil a fost primul set împotriva portughezului.
În primul set am avut o minge de break și un forehand destul de ușor din partea mea pe care l-am ratat. Mă grăbeam. Nu mi-am luat timp. Nu am avut răbdare. Asta m-a costat break-ul.
Împotriva cuiva ca Jaime, el servește cu o viteză de aproximativ 225 km/h, fiecare serviciu este foarte dificil.
- Carlos Alcaraz
La vârsta de 23 de ani și 117 zile, Carlos Alcaraz a devenit, după victoria în fața lui Faria, cel mai tânăr jucător care a obținut 16 victorii consecutive în meciurile de Grand Slam, recordul fiind deținut anterior de Rafael Nadal, care avea 22 de ani și 83 de zile la începutul US Open 2008.
Pentru un loc în optimile de finală de la New York, ibericul îl va întâlni pe Yibing Wu (26 de ani, #113 ATP). Chinezul s-a calificat în această noapte după ce l-a învins în trei seturi pe James Duckworth (34 de ani, #71 ATP), scor 7-5, 6-3, 6-1.
{{text}}