Florin Gardoș (37 de ani) a analizat duelul dintre Dinamo și FCSB, într-o declarație în exclusivitate pentru GSP.RO. Derby-ul este programat sâmbătă, de la ora 20:30.
Fostul internațional consideră că partida de sâmbătă are toate ingredientele pentru a fi una spectaculoasă și vorbește despre schimbările produse la Dinamo după plecarea lui Zeljko Kopic.
În același timp, Gardoș a comentat și conflictul dintre Tănase și conducerea FCSB, explicând de ce consideră că antrenorul are dificultăți în a impune disciplina în vestiar.
Gardoș: „Ar trebui să fie un meci spectaculos”
Florin Gardoș este de părere că derby-ul Dinamo - FCSB poate oferi un spectacol de calitate.
„Atâta timp cât echipele nu se califică în Europa, ești tentat să spui că nivelul e slab! Și e greu să contrazici pe cineva care zice că nivelul e slab. Referitor la meci, cred că ar trebui să fie un meci spectaculos, un meci bun calitativ. Pentru că sunt două echipe bune”, a declarat Gardoș.
FCSB a pedepsit-o pe FC Argeș, scor 5-0 / FOTO: Andrei Furnigă (GSP)Fostul fundaș a remarcat evoluția FCSB-ului din meciul cu FC Argeș, victorie 5-0 în Cupa României Betano.
„FCSB mi-a plăcut, cel puțin aseară. Sper să fi fost un moment care să le dea încredere și să revină la un nivel bun, pentru că meciul cu UTA a arătat foarte, foarte rău. Eu știu pe cine îmi doresc să fie câștigătoare”, a spus fostul internațional.
Gardoș, impresionat de Dinamo după plecarea lui Kopic
Schimbarea de antrenor de la Dinamo reprezenta o incertitudine, în opinia lui Gardoș, mai ales după perioada foarte bună avută de Zeljko Kopic în Ștefan cel Mare.
Fostul fotbalist consideră că tehnicianul croat a fost unul dintre cei mai buni antrenori care au activat în România în ultimii ani.
„Era o incertitudine! Kopic a fost cel mai bun antrenor din ultimii ani din România. Sigur, Charalambous și Pintilii au făcut performanțe și au meritul lor, dar, ținând cont de starea în care era Dinamo când a venit el, e un antrenor foarte bun”, a explicat Gardoș.
Acesta a avut însă cuvinte de laudă și pentru decizia conducerii dinamoviste de a-l instala pe Nuno Campos:
„Uite că aici merită felicitări și cei de la Dinamo că au găsit o opțiune, cel puțin așa pare până acum. Nuno Campos, un antrenor care are calitate și face lucruri frumoase”.
Nuno Campos„E greu să existe disciplină în felul ăsta”
Gardoș a comentat și situația tensionată de la FCSB, după conflictul în care au fost implicați Florin Tănase și Valentin Crețu.
„Eu am prins mai multe perioade. Au fost și momente de genul ăsta. Cred că dezavantajul pe care îl are acum antrenorul este că nu are pârghiile necesare pentru a sancționa anumiți jucători”, spune Gardoș.
Gigi Becali, patronul FCSBAcesta consideră că schimbarea atitudinii patronului FCSB față de perioada în care el se afla la echipă afectează autoritatea antrenorului în vestiar:
„Pentru că patronul și-a schimbat mult atitudinea față de perioada în care eram eu. Atunci nu era așa. Când patronul se întoarce de la decizie a doua zi, e mult mai greu să te impui”.
{{text}}